Peste 50 de persoane, recuperate de salvamontiști în ultimele 24 de ore

Peste 50 de persoane, recuperate de salvamontiști în ultimele 24 de ore
Din păcate, o persoană a fost găsită decedată
Salvamontiștii au intervenit pentru salvarea a peste 50 de persoane de pe munte în ultimele 24 de ore, 16 dintre acestea fiind transportate cu ambulanța la spital, a anunțat sâmbătă dimineață Serviciul Salvamont.
Potrivit sursei citate, o persoană a fost găsită decedată.
„În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 47 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. (...) În cazul acestor intervenţii au fost salvate 52 de persoane. Dintre acestea, 16 persoane au fost transportate cu ambulanţele SAJ, SMURD sau Salvamont la spital, iar restul au primit acordul să fie transportate cu maşinile aparţinătorilor. Din păcate, o persoană a fost găsită decedată şi a fost transportată şi predată la IML”, se precizează într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a Salvamont.
Bilanțul apelurilor de urgență în ultimile 24 de ore
Cele mai multe apeluri pentru intervenții de urgență au fost primite de Salvamont Sinaia, cu 9 apeluri, respectiv Salvamont Județul Brașov, cu 8 apeluri.
Salvamont Maramureș a înregistrat 6 apeluri de urgență, iar 5 au fost înregistrate de Salvamont Municipiul Braşov.
Salvamont Suceava și Alba au raportat fiecare câte 4 apeluri pentru intervenții de urgență.
Pentru Salvamont Gorj au fost raportate 3 apeluri de urgență, iar Salvamont Sibiu și Harghita au raportat câte 2 apeluri fiecare.
Serviciile Salvamont din Neamț, Lupeni, Vatra Dornei și Bistriţa-Năsăud au înregistrat fiecare câte o solicitare.
De asemenea, au fost raportate și 44 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

