Actualitate· 3 min citire

Peste 40 de cetățeni străini care intenționau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, depistați de polițiștii de frontieră biheoreni și arădeni

Peste 40 de cetăţeni străini care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, depistați de poliţiştii de frontieră biheoreni și arădeni

Peste 40 de cetăţeni străini care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, depistați de poliţiştii de frontieră biheoreni și arădeni

Scris de Muresan Rodica Publicat: 14 ian. 2021, 12:03

Polițiștii de frontieră bihoreni și arădeni au depistat, în urma unor acțiuni desfășurate de pe linia migrației ilegale

Polițiștii de frontieră bihoreni și arădeni au depistat, în urma unor acțiuni desfășurate de pe linia migrației ilegale în ultimele 24 de ore, 42 de cetățeni din Palestina, Siria și Afganistan, care intenționau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

În data de 13.01.2021, în jurul orei 19.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Valea lui Mihai au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în zona de competență.

Astfel, pe raza localității Șimian– județul Bihor a fost oprită, pentru control, o autoutilitară înmatriculată în România. Polițiștii de frontieră au procedat la deschiderea și verificarea autovehiculului, descoperind în interiorul acestuia 27 de cetățeni străini.

Imediat, persoanele în cauză au fost preluate și transportate la sediul Sectorului P.F. Valea lui Mihai, pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Siria, respectiv  Palestina, 21 de adulți, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani și 6 minori, cu vârste între 8 și 16 ani. Persoanele în cauză au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei.

În data de 13.01.2021, în jurul orei 08.50, în urma unei sesizări, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vărșand, județul Arad, au efectuat controlul amănunțit asupra unui ansamblu rutier, condus de un cetățean român. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, furnir pe ruta  România - Franța. Astfel, în interiorul compartimentului de marfă au fost descoperiți, ascunși printre marfa transportată, șase cetățeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt din Afganistan și au vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, toate fiind solicitante de azil în România.

În același punct de frontieră, în jurul orei 23.50 s-a prezentat pe sensul de ieșire din țară, un alt cetățean român, conducând un ansamblu rutier, care transporta pal pentru o societate din Ungaria.

Polițiștii de frontieră au descoperit, ascunși în compartimentului de marfă, patru tineri, cetățeni din Afganistan cu vârste cuprinse între 17 și 21 de ani, solicitanți de azil în România.

Tot ieri, dar la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota, s-a prezentat pe sensul de ieșire din țară, un cetățean maghiar, conducând un ansamblu rutier, înmatriculat în Ungaria. Mijlocul de transport era încărcat cu ambalaje și avea ca destinația finală Ungaria.

În urma efectuării controlului amănunțit al mijlocului de transport, colegii noștri au descoperit, ascunse în compartimentul marfă, cinci persoane. În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 14 și 24 de  ani, solicitanți de azil în România.

În toate cazurile, polițiștii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.


Sursa: Realitatea de Bihor

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate