Actualitate· 2 min citire

O NOUĂ EDIȚIE TEZAUR A ÎNCEPUT LUNI, CU DOBÂNZI DE PÂNĂ LA 7,90%

O NOUĂ EDIŢIE TEZAUR A ÎNCEPUT LUNI, CU DOBÂNZI DE PÂNĂ LA 7,90%

O NOUĂ EDIŢIE TEZAUR A ÎNCEPUT LUNI, CU DOBÂNZI DE PÂNĂ LA 7,90%

Realitatea de Oradea
Scris de Realitatea de Oradea Publicat: 7 iul. 2025, 13:25

Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu

Cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR este lansată luni de Ministerul Finanțelor.

În perioada 7 iulie - 1 august 2025, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 7%, 7,50%, respectiv, 7,90%.

Titlurile de stat pot fi cumpărate între 7 și 30 iulie 2025, prin platforma Ghișeul.ro, între 7 și 31 iulie online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului, între 7 iulie și 1 august 2025 de la sediul unităților Trezoreriei Statului și între 7 și 31 iulie în mediul urban și 7 și 30 iulie în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.

Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală și se plătește la datele de plată prevăzute în prospectul de emisiune.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Începând cu luna martie, Ministerul Finanțelor a lansat prima ediție în care cetățenii români care au cont pe platforma Ghișeul.ro și dețin un card de debit au avut posibilitatea de a achiziționa online titluri de stat.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News