Noi reguli pentru produsele defecte. E lege!

Noi reguli pentru produsele defecte. E lege!
Noi reguli pentru produsele defecte. E lege!
Noi reguli cu privire la produsele care au defecte descoperite după cumpărare au intrat în vigoare, de duminică, 9 iulie.
În cazul în care constată în cel mult 30 de zile după achiziţionare că nu este bun, consumatorul poate beneficia direct de înlocuirea produsului, potrivit noii legi publicate în Monitorul Oficial.
Şi până acum, clienții puteau beneficia de înlocuirea unui produs, însă nu înainte de a fi dus în service, acolo unde se încerca repararea lui. S-a ajuns la această modificare legislativă după ce, de foarte multe ori, produsele reparate se stricau din nou, astfel că se putea vorbi de un viciu în acest sens.
Tocmai de aceea, parlamentarii au decis ca produsele, dacă se strică în termen de 30 de zile de la achiziționare, să fie înlocuite. Practic, consumatorul are posibilitatea să decidă dacă așteaptă repararea acestuia sau dacă solicită un produs nou similar.
Proiectul de lege a trecut de cele două camere ale Parlamentului, a fost promulgat de președintele Klaus Iohannis, iar apoi a fost publicat în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că de astăzi este în vigoare, iar consumatorii beneficiază de acest avantaj, acela de a primi un produs nou fără a mai fi nevoiți să aștepte săptămâni în șir până când celălalt produs este reparat.
Returnarea unui produs cumpărat online se poate face în 14 zile, fără ca tu să fi nevoit să îți motivezi decizia, această soluție se numește drept de retragere din contractul de vânzare-cumpărare la distanță.
Vânzătorul este obligat să ramburseze toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea consumatorului, fără întârziere și nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat de cererea de retur din partea consumatorului.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 19:01 - Informații controversate prezentate de Cristian Rizea despre Felix Rache
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News











