MUZEUL DE LA AUSCHWITZ A LANSAT O CAMPANIE DE COMBATERE A NEGĂRII HOLOCAUSTULUI ÎN REȚELELE SOCIALE

MUZEUL DE LA AUSCHWITZ A LANSAT O CAMPANIE DE COMBATERE A NEGĂRII HOLOCAUSTULUI ÎN REȚELELE SOCIALE
„Se ridică voci antisemite, xenofobe şi populiste
Muzeul din fostul lagăr de concentrare nazist de la Auschwitz-Birkenau a lansat miercuri, 30 iulie, o campanie de combatere a negării Holocaustului în reţelele sociale, printr-un instrument online numit „Opriți negarea” sau „Stop Denial”, în limba engleză.
Instrumentul online include „documente, fotografii, mărturii sau rezultate ale unor cercetări istorice”, precum și un manual care le explică utilizatorilor modul de a reacţiona la conţinutul negaţionist din reţelele sociale, comentând mesajele şi trimiţând un link către site-ul de internet stopdenial.auschwitz.org.
Directorul muzeului de la Auschwitz, Piotr Cywinski, a declarat într-un comunicat că în trecut „puţini oameni puteau să îi privească în ochi pe supravieţuitori şi să afirme cu sânge rece că toate mărturiile lor sunt minciuni”. Însă, în prezent au rămas puţini supravieţuitori, aşa că „se ridică voci antisemite, xenofobe şi populiste”, a adăugat el
Bartosz Bartyzel, purtător de cuvânt al muzeului, a spus că lansarea campaniei are loc după „un val de activitate negaţionistă” în reţelele sociale şi în discursul public.
„Cea mai bună soluţie, cel mai bun ajutor, cel mai bun tratament împotriva dezinformării este informarea”, a explicat el pentru AFP, potrivit Agerpres.
„Se ridică voci antisemite, xenofobe şi populiste”
Europarlamentarul Grzegorz Braun, candidat la alegerile prezidenţiale de anul acesta din Polonia, unde a obţinut peste 6% din voturi, a susţinut luna aceasta într-un interviu la radio că „Auschwitz şi camerele sale de gazare sunt din nefericire falsuri”.
Muzeul de la Auschwitz a avertizat în luna mai că pe Facebook sunt publicate imagini fictive ale victimelor din lagăr, generate de inteligenţa artificială. Instituţia îşi foloseşte de mai multă vreme conturile din reţelele sociale pentru a difuza fotografii şi informaţii autentice despre victime, pentru a sensibiliza publicul la Holocaust.
Germania nazistă a construit lagărul morţii la Oswiecim (Auschwitz, în germană) după ce a ocupat Polonia în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Situl respectiv a devenit un simbol al genocidului nazist împotriva a şase milioane de evrei europeni, dintre care un milion şi-au pierdut viaţa la Auschwitz din 1940 până în 1945. La Auschwitz-Birkenau au fost ucişi de asemenea şi polonezi ne-evrei, romi şi soldaţi sovietici.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:32 - Anca Alexandrescu: „Cel mai probabil se va ajunge la moțiune de cenzură, fiind singura variantă convenabilă pentru înlăturarea lui Ilie Bolojan”
- 11:05 - Alertă ANM de cod portocaliu și galben: rafale de până la 130 km/h și ninsori în plină primăvară. Zonele afectate de vremea extremă - HARTA
- 10:54 - Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: ”Am propus continuarea cu un alt premier. PSD ar putea trece și în opoziție”
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News














