Actualitate· 1 min citire

Italianul "chirurg" cu 8 clase a încercat să fugă din România cu trenul

matthew

matthew

Realitatea de Oradea
Scris de Realitatea de Oradea Publicat: 6 feb. 2019, 12:05

După ce a ținut capul de afiș al presei din România cu abilitatea sa de a păcăli autoritățile medicale, auto-intitulatul "chirurg" italian Matteo Politi a fost prins în timp ce încerca să părăsească țara pe la punctul vamal Curtici, județul Bihor. Italianul reușise să efectueze numeroase intervenții chirurgicale în mai multe clinici private din țara noastră, utilizând o diplomă falsă.

Potrivit unui comunicat al ITPF Oradea, italianul a fost depistat miercuri dimineață, la ora 6:11: "La Punctul de Trecere a Frontierei Curtici (feroviar) I.T.P.F. Oradea, s-a prezentat pentru a ieși din țară, călătorind ca pasager într-un tren Inter Regio, pe relația București – Budapesta, numitul M. P., în vârstă de 38 de ani, care la controlul de frontieră s-a legitimat cu un pașaport italian. În momentul efectuării verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emisă o alertă, având ca obiect punerea in aplicare a unui mandat de aducere emis de către autoritățile române, persoana în cauză fiind cercetată într-un dosar de înșelăciune",

Acesta nu a opus rezistență și urmează a fi predat poliției.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate