ÎNCEPE PROHIBIŢIA GENERALĂ A PESCUITULUI

ÎNCEPE PROHIBIŢIA GENERALĂ A PESCUITULUI
Pescarii își vor putea relua activitatea din 8 iunie
Prohibiţia generală a pescuitului în habitatele naturale din România începe miercuri, pentru protejarea resursei acvatice în perioada de reproducere, potrivit unui ordin comun al Ministerului Agriculturii şi Mediului.
În apele care constituie frontieră de stat, prohibiţia va dura doar 45 de zile şi va fi cuprinsă în perioada 16 aprilie – 30 mai, la graniţa cu Ucraina, inclusiv în Golful Musura, respectiv 24 aprilie – 7 iunie (inclusiv) în celelalte zone.
Actul normativ prevede unele excepții.
Potrivit Agerpres, una dintre acestea vizează scrumbia, specie de peşte marin care urcă pe Dunăre pentru a-şi depune icrele şi este capturată în perioada migraţiei. De altfel, pescuitul familial al scrumbiei în Delta Dunării este permis în perioada prohibiţiei generale în zonele aprobate prin Planul de management al Rezervaţiei, în perioada 9 – 19 aprilie, dacă posesorul permisului de pescuit familial foloseşte maximum două setci.
În Delta Dunării, pescuitul la speciile șalău, biban și știucă a fost interzis din luna martie, amintește Radio România Constanța.
Totodată, în apele Mării Negre este interzisă capturarea rechinului până pe 15 aprilie, iar de la 1 aprilie a început și prohibiția la calcan.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:42 - Primul weekend cu temperaturi de vară din acest an. Noile date de la ANM-VIDEO
- 08:07 - Alertă maximă în România. Fragmente de dronă căzute în Galaţi. Pericol de explozie, mai mulți oameni evacuați FOTO/VIDEO
- 22:01 - Criză la pompe: stații fără motorină după ieftiniri record, apoi scumpiri bruște de până la 50 de bani pe litru
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News














