Parte a marii familii fondatoare a școlii de artă naivă de la Brusturi, Rodica Nicodin expune în luna iulie în spațiul neconvențional din Turnul Primăriei. Expoziția „Poezia culorilor", în organizarea Asociației Artiștilor Naivi din România, cu sprijinul Oradea Heritage, va avea vernisajul joi, 11 iulie, ora 16:00, în Turnul Primăriei Oradea.
Cu un arsenal tematic și tehnic uluitor, însușit încă de la 20 de ani, Rodica Nicodin adaugă armonii mai calde, mai feminine, la orizontul tematic al maestrului de la care a învățat totul în arta naivă.
Rodica Nicodin este o adevărată poetă a culorilor: ierni de un alb imaculat, atmosfera livezilor în vremea culesului, peisaje liniștite și case neaoș țărănești, satul întreg într-o aglomerare bucolică de detalii, toate valorifică, într-un stil autentic, vechile meșteșuguri ale culorii în aceste locuri.
Expoziția este cu vânzare și va sta pe simeze până în 30 iulie.
În august va mai fi organizată o expoziție de artă naivă la Sinagoga Neologă din Piața Independenței, toate aceste manifestări culminând cu ediția a VI-a a Festivalului Național de Artă Naivă, care va avea loc în octombrie la Oradea, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor, Muzeul Țării Crișurilor, Consiliul Județean Bihor, Revista „Familia", Fundația Comunitară Oradea, Cinema Palace, TVR Iași, Liceul de Arte Oradea, Colegiul Național Iosif Vulcan, Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu, Liceul Teoretic Onisifor Ghibu și Inspectoratul Școlar Județean Bihor.