EVALUARE NAȚIONALĂ 2025. 75 DE MEDII DE ZECE

EVALUARE NAȚIONALĂ 2025. 75 DE MEDII DE ZECE
16,9% dintre candidați au obținut medii sub 5, înainte de contestații
Primele rezultate ale Evaluării Naționale 2025, înaintea depunerii și soluționării contestațiilor, arată că 75 de candidați au obținut medii de 10, în timp ce 16,9% din totalul lor au obținut medii sub 5.
Rezultatele înregistrate în sesiunea iunie 2025 a Evaluării Naționale au fost publicate, joi, 3 iulie, ora 12:00, pe site-ul dedicat, pe site-urile inspectoratelor școlare județene și în unitățile de învățământ/centrele de examen.
Examenul a fost susținut de 152.233 de absolvenți ai clasei a VIII-a (din totalul celor 159.229 de absolvenți înscriși), context ce a generat o rată de participare de 95,6% - aflată la aceeași valoare consemnată în ultimii 5 ani.
„Au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) 126.495 de elevi (83,1%). Rezultatul înregistrează cea mai ridicată valoare din ultimii 13 ani. 75 de absolvenți de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10 (zece)”, a transmis Ministerul Educației și Cercetării.
Rezultatele la Evaluarea Națională 2025 pe fiecare probă în parte
La Limba și literatura română, 131.849 de elevi (86,4%) au obținut note mai mari sau egale cu cinci, iar 474 de elevi au primit nota zece.
Potrivit Ministerului Educației, la proba de Matematică, 116.251 de elevi (76,3%) au fost notați cu note mai mari sau egale cu cinci. Lucrările a 919 elevi au fost notate cu zece.
La Limba și literatură maternă, 8.361 de elevi (92,3%) au obținut note mai mari sau egale cu 5.130 de elevi au obținut nota zece.
Conform Ministerului Educației, 16,9% dintre elevi (25.738) au obținut medii sub 5 (25,5% în anul 2024, 23,8% în anul 2023 și 17,7% în anul 2022). Au fost eliminați pentru fraudă sau tentative de fraudă trei elevi (lucrările lor au fost notate cu 1, conform metodologiei).
Rezultatele au fost afișate/publicate pe baza codului unic alocat și comunicat fiecărui candidat, în acord cu prevederile specifice din Regulamentul general privind protecția datelor personale (GDPR).
Lucrările scrise pot fi vizualizate în cursul zilei de joi, între orele 14:00 - 18:00, interval în care pot fi depuse și contestațiile. Acest proces se derulează și în perioada 4 - 5 iulie.
Elevii pot cere vizualizarea lucrării/lucrărilor, potrivit procedurii aprobate de către Comisia Națională. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, elevii trebuie să fie însoțiți obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.
Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor, însă în situația în care se optează pentru contestarea notei/notelor, elevii completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că sunt informați cu privire la faptul că nota rezultată în urma reevaluării poate modifica nota inițială, prin creștere sau descreștere, după caz. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor.
Rezultatele finale ale Evaluării Naționale 2025, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate joi, 10 iulie.
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News


























