În data de 06.04.2019, în jurul orei 17.20, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș – I.T.P.F. Oradea au desfășurat, în zona de responsabilitate, o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale, în cadrul căreia au depistat două persoane care nu vorbeau limba română.
Acestea au fost depistate la aproximativ 600 de metri față de linia de frontieră cu statul vecin, în timp ce se deplasau pe jos, fiind reținute și conduse la sediul Sectorului P.F. Borș pentru cercetări.
Polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt doi tineri din Camerun, ambii în vârstă de 27 de ani, solicitanți de azil în România. Aceștia au declarat că intenționau să ajungă în Franța și au recurs la această metodă pentru că nu dețineau o viză valabilă.
În cauză, polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei tinerilor, efectuând cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.