Curtea de Apel, reacție virulentă după documentarul Recorder

Curtea de Apel, reacție virulentă după documentarul Recorder
De ce au fost neglijate cazurile eșuate ale lui Kovesi?
Oficialii Curții de Apel București au reacționat după documentarul Recorder. Aceștia au transmis că, în marea majoritate a dosarelor de corupție analizate, termenele de prescripție erau deja împlinite înainte ca acestea să ajungă pe rolul instanței sau au intervenit la prea puțin timp după sesizare.
Magistrații precizează că analiza situației reale arată că, în peste 86% dintre cazuri, dosarele erau deja prescrise la momentul înregistrării la Curtea de Apel.
Curtea mai arată că a fost învestită cu dosare vechi, unele vizând fapte săvârșite cu opt până la zece ani înainte, ceea ce a limitat obiectiv posibilitatea de judecare pe fond.
În reacția transmisă oficial de Curtea de Apel București, magistrații fac referire la cauze vechi, cu fapte de acum 8-10 ani, care au ajuns tardiv în instanță. Este vorba de perioade când la conducerea DNA se afla Laura Codruța Kovesi sau când era Crin Bologa, procuror șef al DNA.
Sursa: Realitatea din Justitie
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:38 - Ceasurile inteligente au devenit „medici de buzunar”. Tot mai mulți români își urmăresc sănătatea în timp real
- 20:25 - Alertă într-o excursie școlară din Harghita: șapte copii au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară
- 19:26 - Ucraina oferă sprijin României și statelor baltice în lupta contra amenințărilor aeriene
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News














