Un depozit de furaje din satul bihorean Sitani, comuna Pomezeu, a fost cuprins de incendiu luni după-amiază. Focul a fost provocat de un copil de șase ani, care s-a jucat cu chibritele în hambar.
Pompierii au fost alertați în jurul orei 17.30, iar când au ajuns la fața locului, întreaga clădire era cuprinsă de flăcări. Mai mult, focul amenința să cuprindă și gospodăria vecină, aflată la doar un metru distanță. "Timp de aproximativ două ore și 25 de minute, pompierii militari au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, reușind să împiedice propagarea incendiului la locuință și la construcția învecinată, salvând astfel bunuri de o valoare considerabilă", se arată într-un comunicat transmis marți de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana. Din fericire, copilul nu a fost rănit, dar au fost mistuite de flăcări hambarul, 120 kilograme fân, 4 metri cubi lemn de construcție și 10 metri pătrați din acoperișul anexei.
ISU Crișana le atrage atenția părinților și bunicilor să fie mai atenți cu copiii, cu atât mai mult cu cât zilele trecute a avut loc un alt incident. Un băiețel de un an și 4 luni a rămas blocat într-o garsonieră aflată la etajul doi al unui bloc din Marghita, județul Bihor, ușa închizându-se accidental după ce mama a ieșit pentru câteva momente în casa scării. Nereușind să-l facă să înțeleagă să deschidă ușa, mama a cerut ajutorul ISU Crișana.