În data de 16.03.2019, în jurul orei 04.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră cetățeanul român L.D, în vârstă de 26 de ani, conducând un autoturism marca Volvo, înmatriculat în Olanda.
La controlul de frontieră, șoferul a prezentat pentru mijlocul de transport în cauză un certificat de înmatriculare provizoriu, emis de autoritățile din Olanda.
În urma verificărilor efectuate, colegii noștri au constatat că mijlocul de transport figurează ca “bun căutat pentru confiscare“, alerta fiind introdusă de autoritățile spaniole la data de 25.09.2016.
Șoferul a declarat că avea cunoștință despre faptul că autoturismul se află în atenția autorităților.
Drept urmare, autoturismul în valoare de 12.000 euro a fost indisponibilizat la sediul I.T.P.F. Oradea, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.