ANM: Vreme mai rece decât normalul perioadei până la jumătatea lunii ianuarie

ANM: Vreme mai rece decât normalul perioadei până la jumătatea lunii ianuarie
Când sunt așteptate precipitații
Meteorologii anunță temperaturi sub valorile obișnuite pentru această perioadă, începând cu 29 decembrie, la nivel național. Totodată, din 5 ianuarie, pe parcursul a două săptămâni, sunt prognozate cantități însemnate de precipitații, în special în regiunile extracarpatice.
Săptămâna 22.12.2025 – 29.12.2025
Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, posibil uşor mai ridicate în regiunile vestice, dar şi mai coborâte în cele nord-estice
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice şi sudestice, dar şi deficitar în cele nord-vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 29.12.2025 – 05.01.2026
Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile extracarpatice.
Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării.
Săptămâna 05.01.2026 – 12.01.2026
Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor
Regimul pluviometric va fi uşor excedentar în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 12.01.2026 – 19.01.2026
Mediile valorilor termice se vor situa uşor sub cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi uşor excedentare în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale
Citește și:
- 23:01 - Călin Georgescu l‑a dat de gol pe fugarul Ghiță: „M‑am întâlnit cu el și cu alții pentru că știam că va transmite serviciilor”
- 22:48 - Televiziunea fugarului Ghiță lansează un atac la adresa lui Călin Georgescu, înainte ca acesta să vină la „Culisele Statului Paralel”, cu Anca Alexandrescu
- 22:42 - Emisiune de colecție Culisele Statului Paralel. Călin Georgescu: „Pe mine mă puteți elimina, chiar și fizic, dar se vor naște milioane de lideri”
- 20:17 - Cristian Rizea, acuzații la adresa unui controversat om de afaceri din Constanța, după un incident petrecut la Monte Carlo
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News











