ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIȘTILOR ȘI PROCURORILOR PENTRU COMBATEREA PORNOGRAFIEI INFANTILE

ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIȘTILOR ȘI PROCURORILOR PENTRU COMBATEREA PORNOGRAFIEI INFANTILE
Față de 14 persoane s-a dispus măsura preventivă a reținerii
Polițiștii și procurorii au desfășurat, în ultima săptămână a lunii martie - începutul lunii aprilie, o acțiune amplă ce a avut ca scop combaterea pornografiei infantile, fiind efectuate aproximativ 50 de percheziții în 30 de dosare penale.
Potrivit unui comunicat al IGPR transmis, miercuri, AGERPRES, în contextul unei creșteri, la nivel european, a numărului de cazuri de abuz sexual împotriva minorilor în mediul online, reprezentanții Poloniei, deținătoarea la acest moment a Președinției Consiliului Uniunii Europene, au organizat la finele lunii martie o amplă acțiune, denumită 'FEVER', pentru combaterea pornografiei infantile.
'România și alte țări membre s-au alăturat inițiativei, astfel că, în ultima săptămână a lunii martie - începutul lunii aprilie, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din Poliția Română, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au acționat la nivel național, fiind puse în aplicare 48 de mandate de percheziție domiciliară, în 30 de cauze privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă', se precizează în comunicat.
Au fost identificate și ridicate dispozitive de stocare a datelor, iar față de 14 persoane s-a dispus măsura preventivă a reținerii, informează sursa citată.
Conform polițiștilor, fenomenul de pornografie infantilă provoacă 'traume psihologice adânci' pentru victime din toate categoriilor de vârstă, de la bebeluși la adolescenți aflați în perioada de dezvoltare fizică și emoțională.
'Cazurile de exploatare sexuală a copiilor au cunoscut o creștere la nivel mondial, ținând cont de evoluția digitală care le oferă infractorilor o dimensiune virtuală, fără frontiere, pentru a contacta și a ademeni victimele, precum și pentru a crea, a stoca sau a schimba materiale de abuz sexual asupra copiilor. Într-o lume tot mai conectată din punct de vedere tehnologic, evoluția digitală a condus și la o nouă formă de criminalitate: abuzul online al copiilor ori dezvoltarea, în adâncurile lumii digitale, a unor platforme care permit vizualizări ale unor acte care implică violență asupra minorilor', subliniază Inspectoratul.
Activitățile au beneficiat de sprijinul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, brigăzilor de combatere a criminalității organizate București, Ploiești, Galați, Alba Iulia, Constanța, Suceava, Timișoara, Cluj, Bacău, serviciilor de combatere a criminalității organizate Brăila, Vrancea, Neamț, Covasna, Vâlcea, Mehedinți, Olt, Hunedoara, Caraș-Severin, precum și al Jandarmeriei Române și al Europol - Analysis Project Twins. AGERPRES
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:42 - Primul weekend cu temperaturi de vară din acest an. Noile date de la ANM-VIDEO
- 08:07 - Alertă maximă în România. Fragmente de dronă căzute în Galaţi. Pericol de explozie, mai mulți oameni evacuați FOTO/VIDEO
- 22:01 - Criză la pompe: stații fără motorină după ieftiniri record, apoi scumpiri bruște de până la 50 de bani pe litru
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News














