Primăria Oradea a primit vineri, 19 octombrie 2018, vizita corpului diplomatic străin acreditat la București, însoțit de reprezentanții autorităților locale. Vizita celor 27 de ambasadori care au venit la Oradea a fost organizată de Ministerul Afacerilor Externe, cu ocazia Centenarului.
Cei 27 de ambasadori reprezintă Algeria, Lituania, Iordania, Cehia, Israel, Malayesia, RPD Congo, Tunisia, Algeria, Africa de Sud, Muntenegru, Irak, Chile, Slovacia, Indonezia, Federația Rusă, India, Bulgaria, Armenia, Mexic, Peru, Egipt, Portugalia, Nigeria, Georgia, Pakistan și Sudan, ajungând la Oradea în cea de-a treia sesiune de vizite organizată de MAE (după Iași și zona Maramureșului), urmând ca sâmbătă să se îndrepte spre Arad și de acolo către Timișoara.
Scopul vizitei a fost acela de a promova legături comerciale, culturale, educaționale și altele între zonele pe care le vizitează în România și țările pe care le reprezintă.
Primarul Ilie Bolojan le-a mulțumit pentru vizită și le-a prezentat sala de relații cu publicul din cadrul Primăriei Oradea, precum și sala mare unde au loc ședințele de consiliu. Șeful executivului le-a vorbit oaspeților despre centrul istoric al orașului, despre reabilitarea clădirilor de patrimoniu, despre implementarea de proiecte de investiții cu fonduri europene, despre promovarea turismului local dar și despre investitorii care au investit în parcurile industriale din Oradea, contribuind astfel la dezvoltarea orașului. Totodată primarul le-a spus oaspeților străini despre lansarea programului ,,Realizează-te în Oradea!", în cadrul căruia municipalitatea va oferi burse pentru liceeni și cazare gratuită pentru specialiștii IT, pentru a-i încuraja pe tinerii talentați să rămână în Oradea.