Aproape 90 de conducători auto care nu au respectat legislația rutieră  au fost  sancționați de polițiștii rutieri bihoreni, în ultimele 24 de ore. Totodată, 9 șoferi au rămas fără permise de conducere.

 

 

Poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat, miercuri, acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, au fost aplicate 86 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 37.820 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut nouă permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute două certificate de înmatriculare și au fost constatate cinci tamponări. 

 

Din totalul sancțiunilor, 49 au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 11 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționate două depășiri neregulamentare, o  sancțiune a fost aplicată pentru conducere sub influența alcoolului, una pentru lipsa ITP, iar 24 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

 

Astfel, miercuri după-amiaza, pe strada Calea Bihorului din municipiul Oradea, polițiștii au depistat în trafic un tânăr orădean de 17 ani, în timp ce conducea un moped electric neînregistrat.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri orădeni.

 

De asemenea, miercuri seara, pe DN 19, în afara localităţii bihorene Biharia, a fost depistat în trafic un bărbat de 43 de ani din municipiul Timişoara, județul Timiş, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 127 de km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 70 de km/h.

Conducătorul auto care a depăşit limita legală de viteză cu peste 50 de km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.    

 

Tot aseară, pe Drumul Comunal 47, în localitatea Hotărel, polițiștii Secției nr.10 de Poliție Rurală Ștei au depistat în trafic un bărbat de 41 de ani din Ștei,  în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,44 mg./l alcool pur în aerul expirat.

 

Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Secției nr.10 de Poliție Rurală Ștei.

 

 

 

 

 

 

Sursa: Realitatea de Bihor