Sfânta și Marea Vineri (Zi aliturgică. Denia Prohodului Domnului)
Vinerea Mare este ziua de doliu a creştinătăţi, este cea mai tristă zi din istoria creaţiei este cea a Răstignirii lui Hristos pentru mântuirea noastră, pe care o celebrăm an de an în Biserica Ortodoxă. Sinaxarul din Triod ne spune că în Sfânta şi Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor şi Mântuitoarelor şi înfricoşătoarelor Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru lisus Hristos. Tot în această zi se face pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Imnografia Triodului subliniază că Hristos a suferit pentru mântuirea noastră cu tot trupul Său: „Fiecare mădular al Sfântului Tău trup a răbdat ocară pentru noi: capul a răbdat spini, faţa, scuipări; obrazul, loviri cu palme; gura, gustarea oţetului celui amestecat cu fiere; urechile, hulele cele păgâneşti; spatele, biciuri şi mâna, trestie; întinsorile a tot trupul pe cruce, şi cuie, încheieturile şi coasta, suliţa. Cel ce ai pătimit pentru noi, şi ne-ai mântuit pe noi de patimi; Care Te-ai smerit pentru noi, prin iubirea Ta de noi, şi ne-ai înălţat, Atotputernice Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi”. Acest lucru este subliniat şi de Sinaxar, care ne spune că astăzi Domnul Iisus Hristos a răbdat: scuipări, loviri peste față, palme, insulte, batjocuriri, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița și înainte de toate Crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi.
„Cel atotputernic şi smerit, Cel fără de păcate, de bunăvoie ia asupra Sa urmarea păcatelor lumii căzute”. Sfintele Pătimiri sunt numite „înfricoşătoare”, deoarece Hristos suferă moarte pe Cruce ca Dumnezeu şi Om. În nici un moment al Sfintelor Sale Pătimiri Iisus Hristos nu încetează să fie şi Fiul lui Dumnezeu. Cel care pătimeşte este Cuvântul Întrupat, Cel prin care Tatăl a creat toate în Duhul Sfânt. „Cel atotputernic şi smerit, Cel fără de păcate, de bunăvoie ia asupra Sa urmarea păcatelor lumii căzute. Pentru că Cel ce pătimeşte pe Cruce este Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului, se fac minuni în cer şi pe pământ: soarele se întunecă, în semn de doliu, iar pământul se cutremură, în semn de înfricoşătoare uimire. De aceea, după cum minunile Sale izvorâte din iubire pentru oameni, ca de pildă învierea lui Lazăr pentru care a plâns, sunt pătimite, tot aşa Pătimirile pe Cruce sunt minunate, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul”. sÎn Vinerea Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului trăim plenar toate evenimentele mântuitoare ce s-au petrecut în noaptea de joi spre vineri şi tot ce a suferit Hristos pentru izbăvirea noastră de sub puterea morţii şi a răului pe parcursul zilei de vineri, culminând cu moartea şi cu îngroparea Lui. Biserica Ortodoxă Română, prin lectura celor 12 pericope evanghelice ce prezintă Sfintele Pătimiri ale Domnului în cadrul Deniei din Sfânta şi Marea Vineri, oferă creştinului posibilitatea de a înţelege ce a făcut Hristos pentru mântuirea noastră. Se pleacă în urmărirea momentelor legate de Sfintele Pătimiri de la marea cuvântare a Domnului nostru Iisus Hristos de la Cina cea de Taină, pe care o auzim din lectura primei Evanghelii (Ioan 13, 31; 18, 1) a acestei Denii.
Sfânta şi Marea Vineri este zi aliturgică, adică nu se oficiază Sfânta Liturghie, iar cartea de cult a acestui timp liturgic, Triodul, precizează: „potrivit Tipicului cel Mare al Sfântului Sava, în această Sfântă şi Mare zi de Vineri, să nu se facă nici o Liturghie”, pentru că Liturghia reprezintă jertfa nesângeroasă a lui Hristos, în chipul pâinii şi al vinului, iar cele două jertfe nu se pot aduce în aceeaşi zi. Iisus Hristos a fost cu adevărat răstignit cu trupul, sub Ponţiu Pilat şi Irod Tetrarhul, iar suferinţa Sa a fost model de jertfă pentru toţi martirii creştini care mărturisesc că nu există experienţă a împărăţiei lui Dumnezeu fără Cruce, fără jertfă.
Rugăciunea din Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor
„Tu, Iubirea mea crucificată, blândul meu Iisus, Tu care, pentru a obține pentru mine o moarte bună, ai binevoit să alegi pentru tine o moarte atât de crudă, amintește-Ți că sunt una din oițele pe care le-ai răscumpărat cu prețul Sângelui Tău Prea Sfânt; Tu care, atunci când toți oamenii din jur mă vor abandona și nimeni nu va putea să-mi dea un ajutor, ești singurul care vei putea să mă mângâi și să mă salvezi, învrednicește-mă să Te primesc ca un însuflețit; nu permite ca să Te pierd pentru veșnicie și să fiu izgonit în infern, departe de Tine.
O Prea Iubitul meu Mântuitor, binevoiește a mă primi în rănile Tale sfinte; de pe acum Te îmbrățișez și voiesc să-mi dau sufletul, cu ultimul meu suspin, în Rana plină de iubire a coastei Tale, spunând acum pentru atunci: Iisuse al meu, iertare și îndurare pentru meritele Sfintelor Tale răni! Amin!”
Știai că?
În Sfânta Vineri are loc în Biserica Ortodoxă denia ce cuprinde rânduiala Prohodului Domnului, slujba de înmormântare a Mântuitorului Iisus Hristos. Textul acestei cântări este împărţit, ca structură, în trei părţi, prima parte având 73 de strofe, a doua parte 60 de strofe şi a treia parte 43 de strofe. Prima strofa a fiecărei stări este reluată şi la sfârşitul ei. Alcătuirea Prohodului este atribuită imnografului bizantin Iosif Studitul.
Slujba se încheie cu procesiunea de înconjurare a bisericii care simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului. În Imperiul Roman, Crucea era cel mai crud instrument de tortură. Crucificarea provoca o moarte lentă, agonia putea să dureze şi câteva zile, şi era extrem de dureroasă şi de umilitoare. Din această cauză, pedeapsa răstignirii pe cruce era destinată numai rebelilor şi sclavilor, cetăţenii romani fiind absolviţi de o astfel de condamnare. Răstignirea era precedată, din oficiu, de flagelare, adică de o cruntă biciuire, care rănea până la desfigurare trupul condamnaţilor. De multe ori victimele sucombau sub aceste lovituri, sau mureau după aceea din cauza rănilor provocate de ele. După flagelare, osândiţii erau siliţi să-şi ducă singuri crucea până la locul răstignirii.
Crucificarea era socotită pedeapsă exemplară, trebuia să înspăimânte pe toţi cei care s-ar mai fi putut gândi să încalce legile romane. De aceea se alegeau întotdeauna, pentru răstignire, locurile cu cea mai mare deschidere pentru privitori.
Mântuitorul Hristos a fost răstignit în locul numit Golgota – „Căpăţâna”, înălţime calcaroasă, care semăna, de la distanţă, cu o ţeastă. Era situată în afara cetăţii, la o distanţă de câteva sute de metri. Se ajungea acolo ieşindu-se prin poarta lui Efraim, de unde porneau drumurile spre Samaria şi Galileia, spre Pereea, Cezareea, Iaffa şi Betleem.
După legea romană, nu era îngăduită înmormântarea celor răstigniţi. După legea mozaica însă, ei trebuiau neapărat îngropaţi îndată ce se constata că au murit. „Chinurile răstigniţilor erau înfiorătoare. Între ele, cel mai insuportabil era setea, consecinţă inevitabilă a oboselii, a febrei şi mai ales a pierderii considerabile de sânge. Răstigniţii erau fixaţi pe, cruce cu ajutorul cuielor, câte unul pentru fiecare mână şi pentru fiecare picior. Adesea, amândouă picioarele erau prinse de lemn cu acelaşi cui. Pentru susţinerea greutăţii trupului, partea verticala a crucii era prevăzută uneori cu un suport special sau cu un căluş care consta dintr-un cui mai mare, înfipt în aşa fel, încât să vină între coapsele victimei. Alte ori, răstigniţii erau legaţi de cruce înainte de pironire.”
Sfinţii evanghelişti Matei (27, 51-53), Marcu (15, 38) şi Luca (23, 45) arată că, în clipa când Mântuitorul şi-a dat duhul, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, mormintele s-au deschis, trupurile multor drepţi din Ierusalim au înviat şi catapeteasma templului s-a rupt în două.
Martor la toate acestea a fost, fără voia sa, Longhin Sutaşul, comandantul ostaşilor care au asigurat paza Crucii la Răstignirea Domnului şi paza Sfântului Mormânt. Longhin făcea parte din corpul de armată condus de Ponţiu Pilat şi el a fost cel care a mărturisit: „Cu adevărat Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu” (Matei 27: 54).
Pătimirile sunt mai mult decât înfricoşătoare, pentru că Cel ce pătimeşte pe Cruce este Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa şi, înainte de toate, crucea şi moartea le-a primit de bunăvoie pentru oameni. Toată firea se cutremură, pentru suferinţa făcătorului ei: „Toată făptura s-a schimbat de frică, văzându-Te pe Tine, Hristoase, pe Cruce răstignit. Soarele s-a întunecat şi temeliile pământului s-au cutremurat. Toate au pătimit împreună cu Tine, Cel ce ai zidit toate; Cel ce ai răbdat de voie pentru noi, Doamnei, slavă Ţie”, (Triod, p. 556). – (surse: https:www. creștiortodox; Dicţionar de Teologie Ortodoxă, pr. prof. dr. Ion Bria, 1994
Sursa: Realitatea Spirituala
