Casa Română de Comerț Agroalimentar Unirea a fost înființată în 2019 cu scopul de a-i ajuta pe micii producători autohtoni. Cu un capital integral de stat de 93 de milioane lei, achiziții de un milion de euro, 53 de angajați cu salarii uriașe și două magazine de desfacere, s-a dovedit a fi un fiasco total. Joi, în emisiunea ”Culisele statului paralel” de la Realitatea Plus, Anca Alexandrescu a dezvăluit neregulile de la ”Casa Unirea”.

29 noiembrie 2019 – Premierul Viorica Dăncilă prezidează ședința solemnă a guvernului României de la Alba Iulia, dedicată aniversării Marii Uniri de la 1918.

”Si astăzi, prin decizia Guvernului, am semnat actul de naștere al Casei Române de Comerț Agroalimentar Unirea. Iată, s-a împlămădit aici în sala Unirii un act excepțional pentru țară”, declara ministrul Agriculturii, Petre Daea. 
În această sedință, Guvernul a aprobat înființarea Casei Române de Comerț Agroalimentar UNIREA. Astfel, s-a constituit instrumentul prin care urma să fie înființate 60 de magazine de stat cu produse proaspete, exclusiv românești, a căror menire declarată era scoaterea din piață a intermediarilor de produse agricole și intrarea în competiție cu hipermarketurile și supermarketurile.

Din Casa Unirea s-au mai născut trei proiecte cu mare potențial pentru producătorii români și pentru marii jucători de pe piața agroalimentară: Bursa de pește, Bursa de legume și Bursa de fructe.

Noua instituție a primit rolul de a asigura achiziția, sortarea, procesarea primară, standardizarea și distribuția către rețele comerciale interne sau externe. În plan mai era și o bancă pentru patrimoniul genetic al fructelor și legumelor românești.

Sub umbrela Casei Unirea intra, așadar, o rețea mamut de magazine, răsfirată în întreaga țară, „capabilă să asigure piața internă cu produse agro-alimentare proaspete și procesate, de origine autohtonă, care să contribuie la echilibrarea balanței comerciale”, se arată în actele de înființare.

„Casa română de comerț agroalimentară Unirea, iată că s-a făcut și asta! Va scoate afară intermediarii care falsifică prețul și depreciază produsul”, promitea ferm ministrul Daea.

În esență, proiectul avea rolul de a salva țăranul român de la faliment, dar și de a satisface nevoia consumatorilor pentru produse de calitate, autohtone, în magazine propritate a statului, pe o piață estimată la 20 de miliarde de euro pe an.

Cum era de așteptat, programul propus de Petre Daea a fost unul care a prins rapid popularitate printre agricultori, în special în acei ani în care producătorii o duceau tot mai greu.

Proiectul propus de Daea, fost ministru al Agriculturii în guvernul condus de Adrian Năstase, în 2004, și din nou ministru al Agriculturii între 2017 și 2019, în guvernele Grindeanu, Tudose și Dăncilă, a fost și o ambiție personală a fostului lider PSD Liviu Dragnea.

Petre Daea, inginer-agronom la bază, spera că prin înființarea Casei Unirea pornește la luptă împotriva monopolului marilor companii și lanțurilor de magazine, în care țăranul român este remunerat inechitabil și nici nu prinde un loc bun la raft.

Profesorul Mircea Coșea, doctor în științe economice, spune că proiectul „Casa Unirea” era gândit de pe vremea lui Boc, dar a fost ignorat atât de guvernanții de la acel moment, cât și de cei din guvernul Ponta.
„În perioada Guvernului Emil Boc, la initiativa domnului Adriean Videanu, s-a constituit un fel de think tank cu scopul de a formula propuneri de politici economice in vederea contracararii efectelor crizei.(…) Grupul a elaborat un studiu care a fost propus lui Emil Boc.
Nu a existat nicio reacție la propunerile făcute.
Proiectul nu a trezit interes nici ulterior, cand l-am trimis sub forma unui memoriu domnului ministru al Agriculturii Daniel Constantin, din guvernul Victor Ponta.
Dar am fost bucuros sa vad un fel de raspuns din partea domnului ministru Daea, care a propus in 2018 un proiect apropiat de cel pe care il prezentasem guvernelor anterioare”, a relatat profesorul Mircea Coșea.

Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea a pornit cu un capital integral de stat în valoare de 93 de milioane de lei, buget aprobat de PSD, dar și din fonduri europene.

Au fost deschise două magazine, în octombrie 2019, la București și Sibiu, şi au fost închiriate spaţii pentru încă două magazine şi depozite.

După primele demersuri pentru a pune pe roate Casa de Comerț Unirea, Guvernul s-a schimbat și, odată cu el, s-au schimbat și planurile Ministerului Agriculturii.

Agricultorii și fermierii au asistat neputincioși la stoparea proiectului.

Pe 4 noiembrie 2019, Adrian Oros a preluat ștafeta în Agricultură de la Petre Daea, însă continuarea proiectul Casei de Comerţ Agroalimentar Unirea a rămas pe loc.

„Nu este serios și nu are impact economic și social”, a spus Oros, care pe vremea implementării proiectului era vicepreședinte în Comisia de Agricultură, scriu cei de la Reporter Global.

Nici premierul Ludovic Orban nu a avut cuvinte mai blânde vizavi de programul care putea salva producția autohtonă să nu se piardă printre importuri.“Vremea Gostaturilor a trecut!“, a spus liberalul.

Proiectul s-a blocat la venirea noii puteri, însă statul a continuat să deconteze utilitățile haotic, desi activitatea era zero.
„În luna octombrie au fost închiriate spații la Sibiu, București, Pitești, Argeș. Urma și Craiova. A picat Guvernul, s-a oprit programul Casei de Comerț. Casa de Comerț este în moarte clinică, dar, din păcate, magazinele există, sunt închiriate, se plătesc acele chirii. La Slatina știu că există o chirie de 6.000 de lei care, lună de lună, se plătește din banii statului român pentru că actuala conducere a Ministerului Agriculturii nu vrea să repornească Casa de Comerț care era făcuta pentru fermieri”, a spus Florin Ciobanu, președintele Asociației Tinerilor Fermieri din Olt.

Pe lângă chirii, s-au plătit salarii uriașe angajaților din cadrul Casei de Comerț Agroalimentar Unirea, care lucrau în sistem de avarie: fără marfă, fără vânzare, deci fără activitate.

Lucrătorii la stat primeau, în medie, câte 6.000 de lei pe lună net pentru a nu face nimic, scrie AgroIntel, iar membrii consiliului de administrație nu pareau sa fie îngrijorati.
Nu a durat mult până când Magazinul Casei de Comerț Unirea din București, din strada Biserica Enei, a fost închis, deși s-au investit 60.000 de euro în el. Și pe cel din Sibiu s-a pus lacătul, deși fusese proiectat să adune cele mai bune produse din lapte ale ciobanilor locali.

Revista AgroIntel a solicitat Ministerului Agriculturii lămuriri despre felul în care s-a cheltuit banul public în societatea abandonată, până la finele anului 2020, mai exact 90 de milioane de lei, însă Ministerul condus de Oros a răspuns că acestea „nu sunt informații de interes public”, scriu jurnaliștii de la publicația menționată.
Unde sunt banii de la Casa Unirea? Răspunsul Ministerului Agriculturii: „Nu vă putem spune.”
„Nu vă putem răspunde la niciuna dintre întrebările dvs, un eventual răspuns ar prejudicia activitatea comercială a societății sau ar conduce la aflarea de către competitorii Casei Unirea a unor informații ce țin strict de activitatea comercială internă a societății”.

Prima măsură luată de ministrul Oros după preluarea mandatului a fost să ceară efectuarea unui audit la Casa de Comerț Unirea.

Potrivit raportului emis de auditorii de la Direcția Generală Control, Antifraudă și lnspecții a Ministerului Agriculturii, S.N. Unirea S.A. a dat un avans de 1 milion de euro pentru o livadă și un depozit de fructe în Focșani.

Sorin Minea, membru în Consiliul de Administrație al Casei Unirea, a declarat pentru Profit.ro că, alături de alți membri, s-a opus în scris încheierii tranzacției, considerând proprietatea supraevalută, dar directorul general de atunci al Casei Unirea, Adrian Izvoranu, a încuviințat încheierea contractului de cumpărare și a fost de acord cu plata avansului în aceeași zi, fără a avea acordul Consiliului Administrativ.

Din raport mai reiese și faptul că afacerea statului român mergea pe pierderi mari, deși acest fapt e în contradicție cu cererea pieței, iar cheltuielile păguboase au fost înregistrate în mandatul ministrului Daea.
Totodată, o nouă schimbate de guvern a adus o nouă șansă programului.

În ianuarie 2021, Guvernul Cîțu a numit doi secretari de stat din ministerul Agriculturii în conducerea “Case Române de Comerț Agroalimentar Unirea“, prin derogare de la prevederea legală care interzice demnitarilor să facă parte din consilii de administrație.