Marți, 24 septembrie, viceprimarul Florin Birta a primit vizita unui grup de 33 de elevi și profesori dinTurcia, Italia și Lituania, aflați în vizită la Colegiul Național Emanuil Gojdu din Oradea în cadrul proiectului „Digital Education For English, Science and Maths”, la care această școală este partener.

Aceștia au fost însoțiți de prof. Corina Nicoară, prof. Camelia Porumb, prof. Tanța Hodișan, prof. Dora Anderson și prof. Gabriela Chișiu.      Proiectul se întinde pe o perioadă de doi ani, a început în anul 2018 și se va încheia în anul 2020.

Obiectivul proiectului este folosirea mijloacelor digitale în învățarea unor discipline ca matematica, limba engleză și științele, prin schimbul de experiență care are loc între elevii Colegiului Național Emanuil Gojdu din Oradea și elevii din celelalte țări participante.

Viceprimarul Florin Birta s-a adresat celor prezenți: „Bine v-am găsit la Oradea! Vă mulțumim pentru vizita făcută în orașul nostru și vă dorim o ședere cât mai plăcută. În primul rând, doresc să mulțumesc colectivului de la Colegiul Național Emanuil Gojdu pentru tot ceea ce face pentru orașul Oradea. Ne mândrim cu acest colegiu, care este nu numai cel mai bun din Oradea, dar și cel mai bun din județul Bihor. Schimburile de experiență care au loc în cadrul acestui proiect înseamnă schimb de cunoaștere pentru toți cei implicați, dar și o promovare a orașului nostru în exterior, iar pentru asta vă mulțumim tuturor. Noi la Oradea suntem o comunitate de aprox.  200.000 de locuitori, foarte aproape de granița cu Ungaria. Suntem în primul rând o comunitate multietnică, multilingvistică și multiculturală, iar acest lucru îl puteți observa cel  mai bine aici, în Piața Unirii, unde  avem o biserică ortodoxă, una greco-catolică, una romano-catolică și o sinagogă”.

Până acum au avut loc schimburi de experiență cu Turcia, Italia și România și urmează altele în Lituania, și apoi din nou în Turcia.

La rândul său, d-na Mihaela Neag – șef serviciu în cadrul Direcței Management cu Finanțare Internațională (DMPFI) și totodată președinte al Asociației de părinți de la Colegiul Național Emanuil Gojdu le-a vorbit celor prezenți despre arhitectura sălii „Traian Moșoiu”, despre lucrările de reabilitare pe care le va derula primăria pentru readucerea acestei săli la forma inițială, dar și despre elementele de noutate ale sălii, respectiv cele două picturi: „Primirea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria la Oradea în 1919″, când la 23 mai 1919 a avut loc o primire triumfală a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria în Piața Mare a orașului, în fața Palatului Vulturul Negru și al doilea tablou care îl reprezintă pe Împăratul Sigismund de Luxemburg primindu-l pe regele Vladislav Jagello la Oradea, acesta fiind o refacere a picturii realizate în 1903 de pictorul Bihari Sandor.

Vizita s-a încheiat cu un tur ghidat în Turnul Primăriei Oradea.