Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat căutat de autorităţile din România pentru executarea unei pedepse privative de libertate.

În data de 14.03.2019, în Punctul de Trecere a Frontierei Borș, judeţul Bihor, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de ieșire din România, cetăţeanul român M.I, în vârstă de 32 de ani, domiciliat în judeţul Cluj-Napoca.

La efectuarea verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emis, de către autorităţile din România, un mandat de executarea pedepsei cu închisoarea de un an, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.

Persoana în cauză au fost predată unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor în vederea dispunerii măsurile legale ce se impun.