Un bărbat din judeţul Bihor a fost prins de procurorii DIICOT în timp ce vindea zeci de pliculeţe cu cannabis prin gardul locuinţei sale, unde se afla în stare de autoizolare.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, la data de 27 martie, inculpatul B.A.I. a intrat în ţară prin PTF Borş, călătorind din Anglia, după care a intrat în autoizolare în locuinţa sa.

Vineri, 10 aprilie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea – Serviciul Antridrog și procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Oradea au prins în flagrant delict un bărbat, de 31 de ani, din comuna Popești, județul Bihor, bănuit de trafic de droguri de risc.

Acesta a fost prins în timp ce ar fi încercat să valorifice aproximativ 100 de grame de cannabis, în schimbul sumei de 4.400 de lei.

În urma percheziției domiciliare efectuată la locuința acestuia, polițiștii au descoperit și ridicat în vederea cercetărilor alte 11 plicuri care conțineau 11 grame de cannabis, pregătite pentru a fi comercializate, un cântar de precizie și un aparat de mărunțit mugurii de cannabis.

Cele 111 grame de substanța vegetală au fost indisponibilizate în vederea expertizării.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea au pus în executare un mandat de aducere, emis pe numele celui în cauză, iar după audierea acestuia de către procurorul D.I.I.C.O.T. – S. T. Oradea, a fost dispusă reținerea sa pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bihor.