Trei tineri au fost reținuți de poliție după ce au furat 210 metri de cablu din cupru de la instalațiile de comunicații C.F.R. pe care le-au vândut la un centru de colectare a metalelor din Oradea, cauzând un prejudiciu de 13.200 de lei

Conform comunicatului de presă, marți 3 martie a.c., polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bihor în colaborare cu polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea – Postul de Poliție Oșorhei din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au identificat și cercetat doi tineri de 20, respectiv 23 de ani, ambii din comuna Oșorhei, județul Bihor și un altul de 16 ani, din comuna Ineu, județul Bihor, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii T.F. bihoreni îi bănuiesc pe cei trei tineri că, la 2 februarie a.c., ar fi sustras 210 metri de cablu din cupru de la instalațiile de comunicații C.F.R. dintre localitățile Oșorhei și Oradea, pe care, ulterior, l-au valorificat la un centru de colectare a metalelor feroase și neferoase din Oradea.

Prejudiciul cauzat astfel a fost estimat la 13.200 de lei.

În urma continuării cercetărilor și administrării probatoriului în cauză, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bihor i-au reținut pe cei trei tineri pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Miercuri, 4 martie a.c., aceștia au fost prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a dispus arestarea preventivă a celor doi tineri de 20, respectiv 23 de ani, pentru 30 de zile, iar față de minorul de 16 ani a fost dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.