Pentru efectuarea unor lucrări la un post de transformare subteran din Piaţa Unirii, Comisia tehnică pe probleme de circulaţie şi transport rutier în municipiul Oradea a aprobat închiderea circulaţiei rutiere pe str. Iuliu Maniu, de la intersecţia cu str. Samuil Micu Klein până la intersecţia cu str. Avram Iancu, sâmbătă, 9 noiembrie 2019, în intervalul orar 9:00-15:00. În acest interval s-a aprobat şi interzicerea accesului autobuzelor în Piaţa Unirii spre str. Iuliu Maniu.

Va fi afectată circulaţia autobuzelor pe liniile 10, 12, 14 şi 20. Ele vor circula pe traseele deviate, prezentate în continuare:

Linia 10

Traseul Liniei 10 va fi deviat numai spre Velenţa, astfel: b-dul Decebal (staţie Autogara Decebal)-Calea Matei Basarab (staţie Colegiul Economic)-Sucevei-Dimitrie Cantemir-Muntele Gãina-Rãzboieni-Seleuşului.

Linia 12

Traseul Liniei 12 va fi scurtat pânǎ la str. Parc 1 Decembrie şi va fi următorul: Piaţa Emanuil Gojdu-Piaţa 1 Decembrie-str. Parcului (se reactivează staţia Parc 1 Decembrie)-Mihai Viteazul-Sucevei-Horea, iar în continuare traseul va rǎmâne nemodificat pânǎ la staţia cap linie Kaufland Nufǎrul.

Linia 14

Traseul Liniei 14 va fi deviat numai pe sensul de deplasare spre Universitate şi va fi următorul: T. Vladimirescu-bdul Decebal (staţie Autogara Decebal)-Calea Matei Basarab (staţie Colegiul Economic)-Calea Armatei Române-Universităţii.

Linia 20

Traseul Liniei 20 va fi deviat numai spre Velenţa-Nufărul, astfel: Ogorului-Calea Aradului-bdul Decebal (staţie Autogara Decebal)-Calea Matei Basarab (staţie Colegiul Economic)- Sucevei – Dimitrie Cantemir, iar în continuare traseul va rǎmâne nemodificat.

În intervalul prezentat, staţiile de autobuz: Piaţa Unirii/Episcopia Greco-Catolică, Centru istoric 1 şi Centru istoric 2, vor fi neoperaţionale.

Totodată, S.C. Oradea Transport Local informează călătorii că staţia de autobuz Piaţa Unirii/Episcopia Greco-Catolică (sensul de mers către Universitate), care deserveşte liniile 12 şi 14, a fost mutată pe vechiul amplasament.