În data de 04.09.2019, în jurul orei 07.30, la Punctul de Trecere al Frontierei Borș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român I.C., în vârstă de 22 de ani, conducând un ansamblu rutier format din autocamion și semiremorcă, ambele înmatriculate în România. În interiorul semiremorcii transporta un tractor marca Lamborghini.

La controlul de frontieră, șoferului i-au fost solicitate pe lângă documentele de identitate și cele ale ansamblului rutier și cele ale vehiculului transportat. Efectuând controlul fizic al mijloacelor de transport, poliţiştii de frontieră au constatat că tractorul are seria de caroserie ştearsă şi repoansonată (rescrisă), motiv pentru care au demarat cercetări.

Din declarațiile persoanei rezultă fapul că acesta a încărcat tractorul în Italia, ca urmare a unei comenzi de transport primită prin dispeceratul firmei la care lucrează, moment în care i-au fost înmânate și documentele însoțitoare, și urma să-l livreze unei persoane fizice, în România, neavând cunoștință că bunul transportat s-ar afla în atenţia autorităţilor.

Tractorul marca Lamborghini, în valoare de 120.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F Borș, poliţiştii de frontieră efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.