curse externe
curse externe

Directorul companiei TAROM, Wolff Werner-Wilhelm, a anunţat într-o conferinţă de presă că, începând de la 1 decembrie, compania de stat va opera curse externe de pe Aeroportul din Oradea spre Barcelona, pe aeroportul El Prat și fie spre Roma, fie spre Milano, urmând ca destinația să se decidă în funcţie de sloturile disponibile pe aeroporturile principale ale celor două oraşe, și anume Fiumicino şi Malpensa. De asemenea, din vara viitoare TAROM va opera de pe Aeroportul din Oradea şi curse pe ruta Oradea – Constanţa.

Preţurile biletelor pentru un zbor dus-întors în Italia ar urma să începă de la 99 euro, iar cele pentru un zbor dus-întors spre Barcelona de la 150 euro. Orarul exact al curselor, la fel ca destinaţia precisă pentru Italia, urmând să fie anunţate în două săptămâni, printr-un comunicat oficial.

Directorul Wolff Werner-Wilhelm, a declarat în cadrul conferinței de presă: „De ce Oradea? Eu zic de ce nu toată țara? Eu cred că a durat atât pentru că a trebuit să ne regăsim și să știm cum să ne organizăm. Cu o bază locală care s-ar putea instaura aici după ce avem o schimbare a flotei, putem opera direct, în toată Europa, cel puțin în destinațiile interesante pentru bihoreni.”

Președintele Consiliului Județean Bihor, Pásztor Sándor, a completat legat de importanța acestor curse externe: „O să rog şi Primăria Oradea să se implice, vom începe o promovare agresivă. Şi data trecută când s-au anunţat curse la noi, imediat Debreţinul a reacţionat cu altele. Concurenţa noastră este Debreţinul, nu Timişoara sau Clujul. E atât interesul oraşului cât şi al judeţului să fie conectate către Europa. Cred că împreună AMD şi APTOR vor conlucra în partea de promovare a curselor.”

În final, cei doi au spus că se studiază oportunitatea operării și altor curse externe spre Frankfurt în Germania, respectiv spre Londra în Anglia. Aceste zboruri ar putea fi introduse în primăvara anului viitor având în vedere că TAROM urmează să achiziționeze 13 aeronave noi.