În data de 26.09.2019, în jurul orelor 09.30, la P.T.F Nădlac II- Csanadpalota s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, S.F., având vârsta de 31 de ani, care se afla la volanul unei autoutilitare marca Iveco Daily, înmatriculată în România.

În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia au depistat, ascunsă în partea din spate a compartimentului marfă, o persoană. În urma verificărilor s-a stabilit că tânărul este nepotul şoferului, cetățean român, în vârstă de 17 ani.

La cercetări, şoferul a declarat faptul că a recurs la această metodă întrucât nu poseda procură din partea părinţilor minorului, stabiliţi în Germania, pentru a-l scoate pe acesta din ţară.

În cauză, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor doi cetăţeni români, iar conform procedurii legale în astfel de cazuri minorul a fost preluat de lucrătorii Centrului de Primire Minori Arad din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Arad, până la venirea părinţilor în ţară.

De asemenea, şoferul autoutilitarei este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi de complicitate la tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun.