Șase bihoreni bănuiți de șantaj, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, prinși în flagrant și reținuți de polițiștii orădeni – Trei dintre aceștia au fost arestați preventiv de magistrați, iar ceilalți trei sunt cercetați sub control judiciar.

Luni, 27 septembrie, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au reținut, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, șase bărbați cu vârste cuprinse între 29 și 38 de ani, cinci din municipiul Oradea și unul din comuna Câmpani, județul Bihor, bănuiți de comiterea infracțiunilor de șantaj, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Aceștia au fost prinși în flagrant delict de polițiștii orădeni împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, în cursul aceleiași zile, pe strada Unirii din Oradea, în timp ce primeau 5.000 de lei de la un bărbat de 28 de ani, din municipiul Oradea, parte dintr-o sumă totală de 15.000 de euro, pe care acesta ar fi fost constrâns să le-o remită.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni îi bănuiesc pe cei șase bărbați că, la 17 iunie, în jurul orei 18.15, într-o parcare din municipiul Oradea, l-ar fi agresat fizic, l-ar fi amenințat cu moartea pe bărbatul de 28 de ani și l-ar fi constrâns și determinat să le remită pâna la 21 iulie, 15.000 de euro, în contul unei datorii fictive pe care acesta ar fi avut-o față de ei și încâ 1.000 de euro pentru fiecare zi de întârziere, provocându-i astfel o stare de temere.

În urma agresiunii, bărbatul de 28 de ani a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare între 2 și 3 zile de îngrijiri medicale.

Marți, 28 septembrie, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea i-au prezentat pe cei șase bărbați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunilor de șantaj, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele a trei dintre aceștia câte un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, iar față de ceilalți trei a fost dispusă luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

 

Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză.

 

Acțiunea de prindere în flagrant a polițiștilor orădeni a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Sursa: Realitatea de Bihor