Viceprimarul Florin Birta a susținut azi, 18 iulie 2019, o conferință de presă în teren, în care a prezentat stadiul unor lucrări care se derulează în municipiu. Astfel, cele trei lucrări prezentate se referă la amenajarea zonei cuprinse între strada Martin Anderson Nexo și calea ferată, lucrările de reabilitare pe strada Calea Bihorului – tronsonul cuprins între podul Teodor Neș și intersecția cu Drumul de legătură între strada Suișului și Calea Bihorului, respectiv lucrările la drumul de legătură între strada Suișului și Calea Bihorului.
Terenul cuprins între strada Martin Anderson Nexo și calea ferată a fost curățat și adus la același nivel cu strada. Proiectul are în vedere amenajarea unui loc de joacă pentru copii, prevăzut cu alei și trotuare, precum și amenajarea unui teren de minifotbal. De asemenea, se are în vedere plantarea de arbori, iar în final se vor monta bănci de odihnă și coșuri de gunoi.
„Aici am asfaltat recent trei străzi: strada Martin Anderson Nexo, strada Lăcrămioarelor și strada Caraiman. Cele trei străzi au fost modernizate total, lucrările având o valoare de aproximativ 900.000 de euro fără TVA, iar acum lucrăm la această zonă verde, care înainte era o zonă neîntreținută, plină de bălării. Am făcut un gard de protecție la limita cu calea ferată, pentru a-i proteja pe cei care vor folosi acest spațiu verde. În prezent se lucrează la un teren de sport împrejmuit pentru copiii din zonă, iar lângă terenul de sport se va amenaja o zonă verde înspre Podul Teodor Neș, în care se va face o alee pietonală, iar la toamnă vor fi plantări de arbori și se va însămânța gazon, în așa fel încât această zonă să-și schimbe total aspectul. Lucrările sunt realizate de firma S.C Drumuri Orășenești, în baza acordului-cadru de întreținere și reparații drumuri și străzi și se vor termina aproximativ într-o lună”, a spus viceprimarul Florin Birta.
Reabilitarea străzii Bihorului – tronson pod Teodor Neș – interesecție Drum de legătură între str. Suișului și Calea Bihorului
În ceea ce privește lucrările de reabilitare a străzii Bihorului – tronsonul cuprins între Podul Teodor Neș și interesecția cu Drumul de legătură între strada Suișului și Calea Bihorului, administrația locală reabilitează acest drum pentru a face conexiunea între drumul expres și legătura nouă de la Real Episcopia cu strada Suișului, pentru un acces mai facil spre Satu Mare și pentru a avea o rută alternativă la circulația din zona centrală.
Proiectul prevede reabilitarea străzii pe o lungime de 2.051,25 de metri, precum și amenajarea de locuri de parcare oblice, se vor realiza trotuare cu lățimea de 1,50 ml, cu racord la nivelul carosabilului în dreptul trecerilor de pietoni, ziduri de sprijin unde va fi necesar, accese auto și zone verzi. Pentru siguranța circulației sunt prevăzute marcaje longitudinale, transversale și diverse, indicatoare rutiere, precum și treceri pentru pietoni marcate corespunzător.
În ceea ce privește canalizarea pluvială, conform proiectului se vor amenaja colectoare, rigole transversale, guri de scurgere și cămine de vizitare, iar pentru eliberarea amplasamentului în vederea lărgirii carosabilului și realizarea obiectivului, se impune și devierea rețelelor electrice existente.
„La intersecția cu strada Ion Bogdan vom amenaja un sens giratoriu pentru o fluență și o siguranță a traficului, acest tronson al Căii Bihorului urmând să se încheie la viitorul sens giratoriu care va face legătura cu strada Suișului. În acest moment, pe partea dreaptă dinspre podul Teodor Neș, se lucrează la casetarea drumului, s-a pus balast stabilizant, s-au montat bordurile, aceeași procedură trebuie continuată și pe partea stângă, după care se frezează asfaltul în mijloc și se toarnă stratul de asfalt, lucrările aici fiind realizate în proporție de 25% – 30%”, a adăugat viceprimarul.
Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în data de 14.03.2019, lucrările fiind executate de asocierea de firme S.C. DRUM ASFALT S.R.L. (lider de asociere) – S.C. TRAMECO S.A. (asociat) – S.C. DRUMURI BIHOR S.A. (asociat) – S.C. AMPER PROIECT (subcontractant instalații electrice). Proiectarea a fost realizată de S.C. PROEXCO S.R.L. Valoarea lucrărilor este de 5.152.329,57 lei fără TVA iar durata de execuție este de șase luni, în funcție și de condițiile meteo. Pe această stradă vor fi realizate și două stații de pompare, care vor colecta apele pluviale care vin de pe deal, pentru a rezolva problema inundațiilor din cartierul Oncea.
Drumul de legătură între strada Suișului și Calea Bihorului
În ceea ce privește drumul de legătură între strada Suișului și Calea Bihorului, viceprimarul Florin Birta a precizat: „Acest drum va face legătura între sensul giratoriu de la Real Episcopia și actualul drum expres, el se va lega de la drumul care duce înspre Paleu, de la serpentine. Se va uni aici cu sensul giratoriu de la Real Episcopia, care va trebui translatat, va trebui pus în axul drumului european. Prețul contractului este de 26.214.014,40 lei fără TVA, lucrările fiind realizate de asocierea de firme SC Drumuri Orășenești SA (lider) – SC MBS Group SRL – SC Abed Nego COM SRL.”
Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în data de 03.07.2018, durata de execuţie fiind de 13 luni. Lucrările sunt finalizate la acest drum în proporție de aproximativ 50%, drumul are o lungime de 2.823 de metri, din care un viaduct de 246 metri. Lucrările la viaduct sunt realizate în proporție de aproximativ 70-80%.
Drumul de legătură între strada Suișului și Calea Bihorului va asigura continuitatea între drumul rapid recent realizat şi DN19, în acest fel realizându-se un inel de legătură în partea de nord-est a municipiului.
„Aproape pe toată lungimea drumului a fost excavat stratul vegetal, s-a pus balast pentru a fi compactat, s-au pus bordurile, urmează să se monteze un beton stabilizat, după care se va monta stratul efectiv de asfalt. Acest drum va avea două benzi de circulație de câte 3,5 metri, trotuar, pistă pentru biciclete și iluminat public. Viaductul va uni acest drum de legătură, sunt 9 pile și 2 culei pe care vor veni montate grinzile care vor sprijini efectiv acest drum. Au fost forați aproximativ 90 de piloți la cel puțin 20 de metri adâncime în pământ, pentru a susține cele 9 pile și cele două culei. Această legătură va descongestiona traficul din zona centrală și din Episcopia, toți cei care vor veni din centru sau dinspre Cluj, vorbim de traficul ușor, vor putea folosi această legătură, pentru a nu mai circula și a nu aglomera zona cartierului Episcopia. Când și acest drum va fi finalizat, împreună cu strada Bihorului, vom finaliza și legătura dintre Oșorhei și Oradea și atunci vom avea un drum care va ocoli orașul prin această parte. Totodată, în viitor, tot pe aici se va face legătura cu viitoarea autostradă, cei care vor dori să ajungă la autostradă vor putea astfel folosi acest drum pentru a nu mai intra prin oraș”, a menționat viceprimarul.