Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din județul Bihor (Oradea Heritage) în Parteneriat cu Banca Transilvania au lansat azi, 14 august, în premieră, noi tehnologii şi soluţii digitale în sprijinul iniţiativelor caritabile de restaurare şi protejare a monumentelor istorice din Oradea.

La lansare au participat dna Lupșea Angela – directorul executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor, dl. Daniel Țou – Manager Regional Vânzări Soluții Acceptare Carduri la Plată Banca Transilvania, dl. Marius Vlad Pop – Relationship Manager Banca Transilvania.

În cadrul prezentării, dna Angela Lupșea a menționat că mulți turiști care sosesc în Oradea și vizitează obiectivele turistice din municipiu care sunt administrate de Fundație, respectiv persoanele care trăiesc în străinătate și doresc să doneze în favoarea acestor obiective până acum nu au avut o platformă electronică pentru aceasta. Începând de acum, obiectivele turistice din Oradea, datorită Oradea Heritage, sunt primele din România care beneficiază de noile tehnologii în favoarea activităţilor dedicate promovării, restaurării și protejării monumentelor istorice, totodată oferind posibilitatea de plată American Express.

Astfel, de acum turiștii străini și români deținători de carduri American Express pot achita biletele de intrare şi achiziționa suveniruri direct din locațiile administrate de Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor.

Astăzi au fost prezentate primele Charity Box-uri care vor fi prezente în toate locațiile Oradea Heritage. Ele sunt terminale neasistate presetate cu o valoare de 10 lei, donatorii le pot fi folosi prin simpla atingere a cardului contactless.

Pentru a veni în ajutorul donatorilor s-a dezvoltat și o platformă on-line accesibilă prin simpla scanare a unui cod QR. Aici donatorii pot alege suma cu care doresc să sprijine proiectele și demersurile Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din județul Bihor.

Platforma donations.shopia.ro a fost pusă la dispoziția fundației în mod gratuit de partenerii Shopia.ro, iar pentru a asigura transparența sumelor donate toate sumele primite vor fi accesibile pe platforma de plată.

„Ne bucurăm de buna colaborare și deschiderea spre tehnologie și digitalizare a instituțiilor publice din Oradea, Muzeul Orașului și Oradea Haritage fiind un exemplu de promovare a valorilor culturale locale. Am plăcerea să vă anunț că dezvoltăm inclusiv un sistem integrat de rezervare și plată on-line a biletelor la toate obiectivele turistice subordonate, pregătindu-ne cu noi soluții pentru evenimentele și festivalurile ce vor urma”, a declarat Marius Vlad Pop, Relationship Manager BT.

„Începând de azi toate obiectivele turistice vor avea afișate atât sistemul de plată prin cod QR cât și charityboxuri, considerăm că aceste soluții digitale inovative în sprijinul inițiativelor caritabile prin donații vor crea o legătură mai strânsă a donatorilor cu scopul și cauza pe care o susțin într-un mod cât mai simplu și confortabil pentru aceștia și vor maximiza potențialul de strângere de fonduri”, a declarat dna Angela Lupșea.