Peste 1.000 de copii, părinți și bunici au interacționat cu polițiștii de prevenire bihoreni la început de an școlar, pentru siguranța acestora.

 

Pe parcursul întregii săptămâni, polițiștii de prevenire bihoreni au continuat acțiunile derulate în cadrul campaniei „Vacanța s-a terminat! Sunteți pregătiți pentru un nou început?”, pentru creșterea gradului de siguranță a minorilor, prin informarea părinților asupra comportamentelor de risc și situațiilor vurnerabile la care pot fi expuși copiii acasă, pe stradă și în trafic.

 

Polițiștii de prevenire bihoreni au fost prezenți la locurile de joacă, în parcuri, în marile centre comerciale, în Orășelul Copiilor, dar și la Festivalul Familiei, care s-a desfășurat la Era Shopping Parc din municipiul Oradea, au interacționat cu părinții și le-au explicat cum să își pregătească copiii pentru a fi în siguranță pe stradă, în trafic, la locurile de joacă, cum să interacționeze cu persoanele necunoscute, cum să își aleagă anturajul și grupul de prieteni, pentru a-și feri copiii de potențialele pericole (anexăm foto).

 

De asemenea, copiii și adolescenții prezenți au primit recomandări cu privire la bullying și consecințele acestuia, despre cum să acceseze în siguranță internetul și rețelele de socializare, dar și depre consecințele consumului de substanțe interzise, fiindu-le prezentate măsurile de autoprotecție care trebuie adoptate pentru a nu ajunge în postura de victimă.

 

Totodată, polițiștii de prevenire bihoreni le-au amintit părinților conducători auto despre importanța folosirii sistemelor de siguranță pentru copii, în deplasările rutiere.

 

Polițiștii le-au explicat adulților cu care au interacționat despre importanța respectării normelor rutiere privind portul centurii de siguranță și a sistemelor de retenție în cazul copiilor, subliniind faptul că, în momente critice, acestea salvează vieți.

 

În cadrul interacțiunii cu cetățenii, polițiștii bihoreni le-au explicat părinților cu copii mici faptul că, atunci când nu folosesc centura de siguranță, copiii văd și preiau acest obicei și că, nefolosirea sistemelor de siguranță pentru copii sau folosirea incorectă a acestora pun în pericol viața copilului.

 

De asemenea, polițiștii i-au informat pe copii că centura nu este opțională și că este foarte important să o poarte, pentru că îi protejeză și le poate salva viața.

 

Polițiștii de prevenire bihoreni, alături de polițiștii din Aleșd au oferit sfaturi și recomandări preventive în cadrul campaniei „Vacanța s-a terminat! Sunteți pregătiți pentru un nou început?” și pe raza localității bihorene Aleșd, unde au fost prezenți în proximitatea unităților școlare, în zone publice aglomerate, au interacționat cu cei mici și cei mari, totul pentru siguranța acestora.

 

Imagine

 

 

În cele două săptămâni pe parcursul cărora s-a derulat campania preventivă „Vacanța s-a terminat! Sunteți pregătiți pentru un nou început?”, menită să crească gradul de informare a părinților și copiilor asupra pericolelor existente în mediile off –line și on – line și a modului în care se pot proteja, polițiștii de prevenire bihoreni au organizat 17 astfel de acțiuni preventive, în care au fost implicați activ peste 1.000 de copii, părinți și bunici.

 

În acțiunile preventive desfășurate în această perioadă au fost implicați și reprezentanți ai Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Oradea, ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor, ai Centrului Regional Oradea – Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane și ai Asociației pentru Educație și Siguranță Rutieră.

 

ImagineImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Bihor