A născut în urmă cu șase ani, când era elevă în ultimul an de liceu. Și-a abandonat copilul pe un tomberon în județul Bihor. Secretul a ieșit la iveală recent, iar acum a ajuns în fața procurorilor. Este cazul unei asistente medicale, originare din Sălaj.  

În urmă cu șase ani, în 15 ianuarie 2013, un bărbat din Oradea anunţa la 112 că a găsit un bebeluş abandonat pe un tomberon lângă un bloc de pe strada Slatinei, scrie ebihoreanul.ro. Potrivit sursei citate, la vremea respectivă, cazul a fost intens mediatizat, inclusiv de posturile TV naţionale, iar poliţiştii orădeni au declanşat cercetări. Copilul a fost dusăla Spitalul Municipal, pentru investigaţii medicale, şi apoi predat Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. 

Părinţii bebeluşului  au fost descoperiți abia în toamna acestui an. Potrivit BIHOREANUL, fetiţa se născuse în 8 ianuarie 2015 în Maternitatea Oradea, iar mama, Brigitta Adi, elevă în ultimul an la Colegiul Silvania din Zalău, îşi ascunsese sarcina de familie, prieteni, colegi şi profesori și a ales să nască la Oradea, departe de cunoscuţi.

Tânăra nu ar fi prezenta, la internare, actul de identitate, motiv pentru care, după naştere, a fost obligată să completeze un formular în care a trecut datele ei şi ale tatălui, actualul său soţ, numele pe care urma să-l dea micuţei, iar apoi i s-a făcut şi o fotografie, care a fost ataşată la dosarul medical, mai scriu cei de la ebihoreanul.ro

Sălăjeanca şi bebeluşul au fost externaţi după o săptămână. Tânăra a plecat fără să-l înregistreze, după care l-a abandonat pe o pubelă de pe strada Slatinei, din Oradea. 

Potrivit Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, în asemenea situaţii procedurile legale de înregistrare se fac din oficiu, în cel mult 30 de zile de la naştere, de către asistentul social din Maternitate. Astfel că, în această toamnă,  când tânăra s-a căsătorit şi s-a prezentat la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor Zalău pentru eliberarea unei noi cărţi de identitate, funcţionarii i-au cerut să prezinte şi certificatul de naştere al fetiţei.

În aceste condiții, tânăra, care între timp a absolvit specializarea Asistenţă Medicală Generală a UMF Cluj şi s-a angajat în străinătate, a ajuns în fața procurorilor sălăjeni, în fața cărora, inițial, a susținut că nu a născut niciun copil. A revenit asupra declarației, recunoscând, în final, că și-a abandonat pruncul în stradă.

Potrivit sursei citate, procurorii sălăjeni au deschis dosar penal și sunt efectuate cercetări. 

De cealaltă parte, fetița abandonată de tânăra din Sălaj a fost salvată şi adoptată în Oradea, iar acum are o copilărie fericită, mai scrie ebihorenul.ro