CSM Oradea anunță punerea în vânzare a abonamentelor pentru sezonul competițional 2019/20 la meciurile de pe teren propriu ale echipei de baschet masculin. Începând cu data de 3 iulie 2019 (miercuri), toți doritorii își vor putea rezerva locul în Arena Antonio Alexe pentru toate meciurile oficiale de pe teren propriu ale multiplei campioane a României.

Comercializarea abonamentelor va începe din data de 3 iulie 2019, atât pentru abonații vechi cât și pentru abonații noi. Locurile abonaților vechi vor fi rezervate în sistem până în data de 01.09.2019. Ulterior clubul le va pune în vânzare. Abonații vechi care nu pot ajunge din diferite motive să își revendice abonamentul până pe data de 31.08.2019 inclusiv, dar doresc să îl păstreze în continuare, pot trimite un e-mail pe adresa [email protected], în care să își manifeste dorința de continuitate.

Abonamentele se vor putea achiziționa de la sediul clubului – pe strada Primăriei nr. 3, de luni până vineri în intervalul orar 10:00-14:00. De asemenea, în prima săptămână de comercializare, veți putea achiziționa abonamente și de la Arena Antonio Alexe, între orele 16:00 – 19:00.

Prețurile abonamentelor pentru sezonul 2019/20

– Abonații vechi
Categoria 1 – 300 lei
(sectoarele A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, E1, E2, E3, E4, E5, Balcon 1 și Balcon 2)

Categoria 2 – 250 lei
(sectoarele M, N, O, P, Q, R, S, T, U, V)

– Abonații noi
Categorie unică – 350 lei
(toate sectoarele, preț unic)

– Elevi
Categorie unică – 100 lei
(toate sectoarele, prin prezentarea carnetului de elev)

Pachetul family (cuprinde minim trei abonamente dintre care două trebuie să fie de adult)
– Pachet cu 3 abonamente (2 adult + 1 elev) = 750 lei (daca adultii sunt abonati noi)
– Pachet cu 3 abonamente (2 adult + 1 elev) = 650 lei (daca adultii sunt abonati vechi)
– Pachet cu 3 abonamente (2 adult + 1 elev) = 700 lei (daca un adult e abonat vechi, iar celalalt e abonat nou)
– Pachet cu 4 abonamente (2 adult + 2 elev) = 800 lei (daca adultii sunt abonati noi)
– Pachet cu 4 abonamente (2 adult + 2 elev) = 700 lei (dacă adultii sunt abonati vechi)
– Pachet cu 4 abonamente (2 adult + 2 elev) = 750 lei (dacă un adult e abonat vechi, iar celălalt e abonat nou)
– Etc.

Note
La pachetul family, prețul abonamentului pentru elev este de 50 lei.
Dacă există persoane (adulți) care au avut abonament în sezonul 2017/18 sau mai devreme, dar nu și-au achiziționat abonament pentru sezonul 2018/19 și doresc să achiziționeze abonament pentru sezonul 2019/20, aceștia vor achita preț de abonat nou (echivalentul sumei de 350 lei).

Abonamentele și biletele pentru minori se vând în prezența unui adult (părinte/tutore).

Acte necesare pentru achiziționarea abonamentelor

– buletin pentru adulți
– cardul de abonat din sezonul 2018/19 (pentru abonații vechi)
– carnetul de elev pentru acordarea reducerii de copil