Poliţia Rutieră le reaminteşte conducătorilor auto ca în condiţiile unui carosabil umed să adopte o manieră calmă de pilotare, evitând bruscarea comenzilor vehiculului. De asemenea, este absolut necesar să ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum şi să efectueze fiecare manevră numai după o temeinică asigurare.

În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie sau a fulgilor de zăpadă, folosirea luminilor de către ceilalţi şoferi reduce riscul producerii unor accidente cauzate de neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege. Atenţie deosebită necesită şi sistemul de ventilaţie-dezaburire a parbrizului şi lunetei maşinii, care trebuie să funcţioneze impecabil.

Un alt fenomen cu care şoferii se pot confrunta în aceste zile este ceaţa. Amintim faptul că toţi conducătorii auto sunt obligaţi prin lege ca în asemenea condiţii să utilizeze luminile de întâlnire şi de ceaţă (dacă prin construcţie autovehiculul este prevăzut şi cu proiectoare de ceaţă).

Reamintim obligaţia conducătorilor de vehicule să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 de km/h în localităţi sau 50 de km/h în afara localităţilor, când ceaţa reduce vizibilitatea sub 100 de metri. Această viteză permite oprirea în condiţii de siguranţă, atunci când apare o situaţie de pericol. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.