Patronatul Operatorilor de Service Auto cer ajutorul autorităților să elimine concurența neloială a service-urilor clandestine, care nu plătesc taxe și nu sunt luate în evidență ca atare. Într-un comunicat, service-urile legate susțin că România a devenit un paradis al reparațiilor auto „la negru”.

”România a devenit „paradisul” fiscal al micilor afaceri „rodate” în reparaţii auto ad-hoc, dar şi în eludarea legii. Mii de ateliere specializate în reparaţii auto funcţionează NEFISCALIZAT în întreaga ţară. Un fenomen, care, în ultimii ani, s-a extins îngrijorător şi care necesită adoptarea imediată de măsuri urgente.

Într-o perioadă în care Guvernul României depune eforturi pentru colectarea taxelor la bugetul de stat, Patronatul Operatorilor de Service Auto atrage atenţia autorităţilor asupra faptului că peste 60% dintre autovehicule sunt reparate în entităţi neînregistrate fiscal. S-a început cu judeţul Ialomiţa, unde au fost sesizate instituţiile locale în legătură cu numărul în continuă creştere a unor astfel de practici ilegale, şi anume repararea autovehiculelor de către entităţi neînregistrate fiscal şi neautorizate”, arată Patronatul Operatorilor de Service Auto (POSAR).

Pe lângă efectele pe orizonală ale evaziunii fiscale, POSAR atrage atenția și asupra riscurilor legate de calitatea îndoielnică a lucrărilor.

” Dacă Suedia are cele mai sigure drumuri (cu doar 18 victime la 1 milion de locuitori), în România s-a înregistrat cel mai ridicat procent (85 de decese la 1 milion de locuitori, media în Europa fiind de 42). În ceea ce priveşte asumarea răspunderii, aici revenim la problema semnalată mai sus – epopeea service-urilor neînregistrate fiscal şi neautorizate. Am avut, în ultimii ani, mai multe accidente în care s-a constatat că autovehiculele implicate s-au rupt, pur şi simplu, în două. Cu certitudine, fabricantul nu ar fi putut autoriza circulaţia unor autovehicule care să se desprindă în două bucăţi în situaţia accidentării acestora! O posibilă explicaţie care să includă şi ideea asumării răspunderii: reparaţiile efectuate ad-hoc de către persoane neautorizate, fără a fi însoţite de documente, astfel încât, în final, nimeni nu-şi asumă răspunderea pentru calitatea rezultatului final, lucrarea fiind efectuată fără nicio garanţie”, mai arată patronatul.

ÎN LOC DE CIMITIRUL MAȘILOR, RABLE CU ”DAUBĂ TOTALĂ” REVIN PE ȘOSELE CU AJUTORUL SERVICE-URILOR CLANDESTINE

Un alte aspect extrem de pericolos sanțționat de reprezentanșii serviceurilir auot autorizate este că multe autovehicule încadrate de asigurător în categoria „daună totală”, în loc să ajungă la „cimitirul maşinilor”, sunt „recondiționate” clandestin și revin pe șosele.

”Aceste autovehicule sunt reparate şi revopsite pe principiul „chitul şi vopselele repară greşelile” şi ulterior sunt vândute fără nicio mustrare de conştiinţă către persoane dornice de „chilipiruri”. Şocant de-a dreptul este că, în unele situaţii, se apelează la persoane fizice, cunoscuţi sau apropiaţi, care, preluând îndatoririle de mecanici auto, meşteresc de zor la elemente cruciale de siguranţă ale autovehiculului, punând în pericol siguranţa în trafic . Îi cunoaştem cu toţii pe temerarii care schimbă plăcuţele de frână în faţa blocului, intervin fără teamă asupra sistemului de direcţie, reglează farurile după bunul plac şi alte astfel de proceduri realizate fără nicio garanţie sau simţ de răspundere”, a transmis Patronatul Operatorilor de Service Auto.

Registrul Auto Român a declanşat o campanie naţională care are ca scop identificarea service-urilor auto care funcţionează ilegal şi tragerea la răspundere a celor care le administrează. Astfel, la nivel naţional au fost identificate peste 1.000 de ateliere auto care îşi desfăşurau activitatea fără forme legale.