Oradea sărbătoreşte în fiecare an, la 20 aprilie, un eveniment important al istoriei sale – intrarea trupelor române în Oradea, la 20 aprilie 1919, în frunte cu Generalul Traian Moşoiu.
Anul acesta va fi o dublă sărbătoare, deoarece pe 20 aprilie 2019 se împlinesc 100 de ani de administrație românească la Oradea. Pentru Oradea, acest moment a marcat debutul unei noi perioade în istoria sa, perioada integrării, sub toate aspectele, în structurile Statului Român.
Organizatorii principali ai evenimentului sunt Primăria Municipiului Oradea, Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (APTOR), Consiliul Județean Bihor, dar și Instituția Prefectului Bihor, Muzeul Orașului Oradea, Muzeul Țării Crișurilor, Universitatea din Oradea și Fundația pentru Protejarea Monumentelor Bihor.
De asemenea, evenimentul se bucură de implicarea și sprijinul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Garnizoanei Oradea, Jandarmeriei Oradea, Inspectoratului de Poliție Județeană Bihor, Poliției Municipiului Oradea, Poliției Locale Oradea, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana Bihor, Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „AVRAM IANCU” Oradea și Asociației Naționale Cultul Eroilor Regina Maria – Filiala Bihor.
Toate aceste instituții colaborează pentru buna organizare a manifestărilor zilelor dedicate Centenarului Oradiei Mari.
Decorul Pieței Unirii va fi unul festiv, preluând toate elementele de decor pe care le-am avut în 12 Octombrie. Totodată, în Piața Unirii vor fi amplasate, în diferite locații, ecrane gigant pe care se va transmite în direct tot programul zilei, iar participanții vor primi fiecare câte un tricolor.
„De menționat că zona de desfășurare a evenimentelor și amploarea acestora este similară cu cea de acum 100 de ani. Cel mai important element de noutate este defilarea militară cu tehnică la o scară nemaivăzută de la momentul 1919, inclusiv tehnică militară de aviație, care va survola Piața Unirii și traseul trupelor. Defilarea militară va fi realizată cu personalul și tehnica din dotarea structurilor de apărare, ordine publică și siguranță națională, din Garnizoana Oradea, precum și din alte garnizoane, aprobate de către Ministrul Apărării Naționale. Acestea vor porni de pe strada Independenței (zona Facultății de Medicină) și vor parcurge traseul Piața Unirii – str. Avram Iancu – Parcul Bălcescu – Piața Unirii, unde va fi expusă pentru public preț de aproximativ 2 ore, timp în care toți bihorenii și orădenii sunt invitați să descopere cele mai noi elemente de tehnică militară ale Armatei Române”, a precizat directorul APTOR, dl. Mihai Jurca.
Manifestări care vor marca evenimentul vor avea loc în mai multe localități ale județului Bihor, respectiv la Borod, Aleșd și Tileagd.
Evenimentele dedicate împlinirii a 100 de ani de administrație românească vor avea loc în perioada 16-20 aprilie, după cum urmează:
ORA |
LOCAŢIA |
EVENIMENTE SPECIALE ÎN 16 APRILIE 2019 |
1200 |
PIAȚA UNIRII STATUIA LUI MIHAI VITEAZUL |
Deschiderea oficială a expoziției stradale „100 de ani de la eliberarea Oradiei. Traian Moșoiu în arhivele familiei. ” (deschisă publicului până în data de 26 mai 2019) |
ORA |
LOCAŢIA |
EVENIMENTE SPECIALE ÎN 17 APRILIE 2019 |
1200 |
MUZEUL ȚĂRII CRIȘURILOR |
Deschiderea oficială a expoziției „Arta tranșeelor în România” – Colecționar inginer Dumitru Cristian (deschisă publicului până în data de 30 iunie 2019) |
ORA |
LOCAŢIA |
EVENIMENTE SPECIALE ÎN 18 APRILIE 2019 |
1200 |
BISERICA SFÂNTUL NICOLAE STRADA IULIU MANIU |
Întâmpinarea oficialităţilor, prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă şi ocuparea locului în dispozitiv |
Intonarea Imnului Naţional al României | ||
Dezvelirea Statuii lui Iuliu Maniu, de către Episcopul Virgil Bercea | ||
Sfințirea Statuii lui Iuliu Maniu, de către Episcopul Virgil Bercea | ||
Alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de:
– Ilie Bolojan – primarul municipiului Oradea – persoană oficială – istoric militar |
||
Depunere de coroane, jerbe și buchete de flori | ||
Realizarea dispozitivului de defilare | ||
Defilarea detaşamentului de onoare şi prezentarea onorului | ||
1400 |
MUZEUL ȚĂRII CRIȘURILOR |
Deschiderea oficială a expoziției „Basarabia și Crișana. Perenitatea artei populare în două provincii de la granița României Mari” |
1600 |
MUZEUL ORAȘULUI ORADEA – COMPLEX CULTURAL (CETATEA ORADEA) |
Inaugurarea expoziției permanente dedicate Generalului Traian Moșoiu și Primului război mondial
Lansarea revistei „Identitatea națională”, Gl. bg. (rz) Grigore Bartoș |
1700 |
PRIMĂRIA ORADEA SALA TRAIAN MOȘOIU |
Conferința omagială „20 Aprilie 1919 – 20 Aprilie 2019. Centenarul eliberării Oradiei de către Armata României”
Lansarea volumului „Istoria județului Bihor”, prof. univ. dr. Gabriel Moisa |
ORA |
LOCAŢIA |
PROGRAMUL ZILEI DE 19 APRILIE 2019 |
1130 |
PLATOU PIATRA CRAIULUI |
Întâmpinarea oficialităților și organizarea detașamentelor militare |
Deplasarea detașamentelor militare și a oficialităților spre localitatea Borod |
||
1200 |
LOCALITATEA BOROD TROIȚA EROILOR (CURTEA ȘCOLII DIN BOROD) |
Întâmpinarea oficialităților, prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă şi ocuparea locului stabilit în dispozitiv |
Intonarea Imnului Naţional al României | ||
TE DEUM oficiat de un sobor de preoți | ||
Alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de:
– primarul localității Borod – persoană oficială – istoric militar |
||
Depunere de coroane de flori din partea următoarelor entități: Președintele României / Administrația Prezidențială, Parlamentul României, Guvernul României / prefectul, primarul localității unde are loc ceremonia, președintele consiliului județean, corp diplomatic, entitatea organizatoare (conform Legii nr. 215 din 11 noiembrie 2016 privind ceremoniile oficiale) | ||
Scurt program artistic | ||
Realizarea dispozitivului de defilare | ||
Defilarea detașamentului de onoare şi prezentarea onorului | ||
Deplasarea detașamentelor militare și a oficialităților spre localitatea Aleșd |
||
1400 |
LOCALITATEA ALEȘD (MONUMENTUL DIN CENTRUL ORAȘULUI ALEȘD) |
Întâmpinarea oficialităților, prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă şi ocuparea locului stabilit în dispozitiv |
Intonarea Imnului Naţional al României | ||
TE DEUM oficiat de un sobor de preoți | ||
Alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de:
– primarul localității Aleșd – persoană oficială – istoric militar |
||
Depunere de coroane de flori din partea următoarelor entități: Președintele României / Administrația Prezidențială, Parlamentul României, Guvernul României / prefectul, primarul localității unde are loc ceremonia, președintele consiliului județean, corp diplomatic, entitatea organizatoare (conform Legii nr. 215 din 11 noiembrie 2016 privind ceremoniile oficiale) | ||
Scurt program artistic | ||
Realizarea dispozitivului de defilare | ||
Defilarea detaşamentului de onoare şi prezentarea onorului | ||
Deplasarea detașamentelor militare și a oficialităţilor spre localitatea Tileagd |
||
1700 |
LOCALITATEA TILEAGD MONUMENTUL EROILOR (LÂNGĂ CLĂDIREA PRIMĂRIEI) |
Întâmpinarea oficialităţilor, prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă şi ocuparea locului stabilit în dispozitiv |
Intonarea Imnului Naţional al României | ||
TE DEUM oficiat de un sobor de preoți | ||
Alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de:
– primarul localității Tileagd – persoană oficială – istoric militar |
||
Depunere de coroane de flori din partea următoarelor entități: Președintele României / Administrația Prezidențială, Parlamentul României, Guvernul României / prefectul, primarul localității unde are loc ceremonia, președintele consiliului județean, corp diplomatic, entitatea organizatoare (conform Legii nr. 215 din 11 noiembrie 2016 privind ceremoniile oficiale) | ||
Realizarea dispozitivului de defilare | ||
Defilarea detaşamentului de onoare şi prezentarea onorului | ||
Încheierea activităților dedicate zilei de 19 aprilie 2019 – 100 de ani de la instaurarea administrației românești în județul Bihor și în Oradea – deplasarea detașamentelor militare și a oficialităților spre localitatea Oradea |
ORA |
LOCAŢIA |
PROGRAMUL ZILEI 20 APRILIE 2019 |
1100 |
STRADA INDEPENDENȚEI |
Organizarea și constituirea detașamentului pentru reconstituire istorică |
1115 – 1145 |
BISERICA CU LUNĂ |
Slujbă de pomenire pentru toți înaintașii acestei țări și o rugăciune pentru întreg neamul românesc |
BISERICA SFÂNTUL NICOLAE |
||
1130 – 1145 |
PIAȚA UNIRII PLATOUL DIN FAȚA BISERICII CU LUNĂ |
Deplasarea detașamentului și a muzicii militare pe traseul strada Independenței – Piața Unirii |
1145 – 1200 |
Moment alegoric, reconstituire istorică, întâmpinarea Generalului Traian Moșoiu de către primarul Rimler Károly | |
1200 – 1203 |
Tragerea clopotelor la toate bisericile din Oradea și Bihor | |
1203 – 1210 |
Deplasarea detașamentelor militare și a oficialităților spre Statuia Generalului Traian Moșoiu |
|
1210 – 1215 |
STATUIA GENERALULUI TRAIAN MOȘOIU |
Întâmpinarea oficialităților, prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă şi ocuparea locului stabilit în dispozitiv |
1215 – 1218 |
Intonarea Imnului Naţional al României | |
1218 – 1225 |
Scurtă rugăciune rostită de preotul militar al Garnizoanei Oradea | |
1225 – 1235 |
Scurtă alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de către un invitat oficial. | |
1235 – 1245 |
Depunere de coroane de flori din partea următoarelor entități: Președintele României / Administrația Prezidențială, Parlamentul României, Guvernul României / prefectul, primarul localității unde are loc ceremonia, președintele consiliului județean, corp diplomatic, entitatea organizatoare (conform Legii nr. 215 din 11 noiembrie 2016 privind ceremoniile oficiale) | |
1245 – 1250 |
Realizarea dispozitivului de defilare | |
1250 – 1300 |
Defilarea detașamentului de onoare şi prezentarea onorului | |
1300 – 1310 |
Deplasarea detașamentelor militare și a oficialităților spre Piața Unirii |
|
1310 – 1315 |
PIAȚA UNIRII |
Întâmpinarea oficialităților, prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă şi ocuparea locului stabilit în dispozitiv |
1315 – 1318 |
Intonarea Imnului Naţional al României | |
1318 – 1330 |
Dezvelirea Statuii Episcopului Ortodox Roman Ciorogariu și a Statuii Episcopului Greco Catolic Demetriu Radu, de către Preasfințitul Sofronie Drincec Episcop Ortodox de Oradea respectiv de către Preasfințitul Virgil Bercea Episcop Greco-Catolic de Oradea. | |
1330 – 1340 |
Sfințirea Statuii Episcopului Ortodox Roman Ciorogariu și a Statuii Episcopului Greco Catolic Demetriu Radu, de către Preasfințitul Sofronie Drincec Episcop Ortodox de Oradea respectiv de către Preasfințitul Virgil Bercea Episcop Greco-Catolic de Oradea. | |
1340 – 1410 |
Alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de:
– Ilie Bolojan – primarul municipiului Oradea – persoană oficială – istoric militar |
|
1410 – 1420 |
Depunere de coroane de flori din partea următoarelor entități: Președintele României / Administrația Prezidențială, Parlamentul României, Guvernul României / prefectul, primarul localității unde are loc ceremonia, președintele consiliului județean, corp diplomatic, entitatea organizatoare (conform Legii nr. 215 din 11 noiembrie 2016 privind ceremoniile oficiale) | |
1420 – 1425 |
Realizarea dispozitivului de defilare | |
1425 – 1430 |
Defilarea detaşamentului de onoare şi prezentarea onorului | |
1430 – 1500 |
Organizarea și constituirea detașamentelor și tehnicii militare pentru defilarea militară |
|
1500 – 1630 |
STRADA INDEPENDENȚEI – PIAȚA UNIRII – STRADA AVRAM IANCU |
Defilarea militară realizată cu personalul și tehnica din dotarea structurilor de apărare, ordine publică și siguranță națională, din Garnizoana Oradea, precum și din alte garnizoane, aprobate de către Ministrul Apărării Naționale |
1630 – 1800 |
PIAȚA UNIRII |
Expoziție de tehnică militară din structurile de apărare, ordine publică și siguranță națională și demonstrații de reconstituire istorico-militară |
1630 – 1800 |
Concert de muzică folclorică susținut de către Ansamblul Artistic Profesionist Crișana | |
1930 – 2000 |
Retragerea cu torțe Traseul Parcul Traian (Prefectură) – Podul Dacia – Turbogirație – strada Independenței – Piața Unirii (statuie Mihai Viteazul, unde se va intona Imnul de Stat al României) – strada Avram Iancu |
|
2000 – 2130 |
PIAȚA UNIRII |
Concert Andra – tradițional |
2130 |
Focuri de artificii |