Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pe două săptămâni. Până pe 2 octombrie, vremea trece printr-un proces de răcire accentuată, temperaturile coborând chiar și la 4 grade. 

Banat

Vremea va fi deosebit de rece până spre sfârșitul primei săptămâni de prognoză, cu o medie a temperaturilor maxime ce se va situa, în general, între 16 și 18 grade, iar a minimelor între 4 și 7 grade.

În jurul datei de 25 septembrie, valorile termice vor crește cu aproximativ 5 grade, apoi nu vor mai avea variații semnificative. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 19 și 22 septembrie, precum și între 26 septembrie și 2 octombrie

Crișana

În intervalul 19 – 24 septembrie vremea va fi deosebit de rece, media maximelor termice fiind, în general, de 15…17 grade, iar a minimelor de 4…7 grade.

La sfârșitul primei săptămâni și la începutul celei de a doua se va încălzi cu aproximativ 4 grade, apoi valorile termice nu se vor mai modifica semnificativ. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 19 și 23 septembrie, precum și între 26 septembrie și 2 octombrie.

Transilvania

Până în data de 24 septembrie media temperaturilor se va menține mult sub cea specifică perioadei și se va situa între 13 și 15 grade a maximelor și între 3 și 5 grade a minimelor.

În următoarele patru zile maximele termice vor crește cu aproximativ 5 grade. Creșterea minimelor se va produce între 26 și 28 septembrie și va fi de 6 grade. În următorul interval regimul termic va fi relativ staționar. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 19 și 23 septembrie, precum și între 26 septembrie și 2 octombrie.

Maramureș

Până spre sfârșitul primei săptămâni de prognoză vremea va fi deosebit de rece, cu o medie a temperaturilor maxime ce se va situa între 13 și 16 grade, iar a minimelor între 4 și 6 grade.

În jurul datei de 25 septembrie, valorile termice vor crește cu aproximativ 4 grade, apoi nu vor mai avea variații semnificative. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 19 și 22 septembrie, precum și între 26 septembrie și 2 octombrie.

Moldova

Media temperaturilor va fi mult sub cea specifică perioadei, până în data de 24 septembrie, și se va situa, în general, între 13 și 17 grade a maximelor și între 5 și 8 grade a minimelor. Va urma o creștere a valorilor termice, la început a celor maxime, apoi și a celor minime, astfel că în jurul datei de 27 septembrie, media maximelor va atinge 21…22 de grade, iar a minimelor va fi de 10…11 grade.

În zilele care vor urma, până la finalul intervalului de prognoză, nu vor mai fi variații termice semnificative. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 19 și 23 septembrie, precum și după data de 26 septembrie.

Dobrogea

Până în data de 24 septembrie, media temperaturilor se va menține mult sub cea specifică perioadei și se va situa între 13 și 15 grade a maximelor și între 3 și 5 grade a minimelor. În următoarele patru zile, maximele termice vor crește cu aproximativ 5 grade. Creșterea minimelor se va produce între 26 și 28 septembrie și va fi de 6 grade. În următorul interval regimul termic va fi relativ staționar. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 19 și 23 septembrie, precum și între 26 septembrie și 2 octombrie.

Muntenia

În prima săptămână de prognoză, media maximelor termice va avea variații între 17 și 22 grade, iar a minimelor între 6 și 9 grade și vor caracteriza o vreme mai rece decât în mod normal la această dată. În cea de-a doua săptămână, temperaturile vor fi mai ridicate, nu vor mai avea variații importante, media maximelor se va situa în jurul a 23…24 de grade, iar a minimelor va fi de 10…12 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 19 și 23 septembrie, precum și după data de 27 septembrie.

Oltenia

Până în data de 24 septembrie, media temperaturilor se va menține sub cea specifică perioadei și se va situa între 16 și 21 grade a maximelor și între 6 și 8 grade a minimelor. În următoarele patru zile, maximele termice vor crește cu aproximativ 5 grade. Creșterea minimelor se va produce între 26 și 28 septembrie și va fi de 6 grade. În următorul interval regimul termic va fi relativ staționar. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 19 și 22 septembrie, precum și după data de 27 septembrie.

Vremea la munte

Vremea va fi mult mai rece decât în mod normal la această dată până în data de 24 septembrie; media maximelor termice va avea variații între 4 și 8 grade, iar a minimelor va coborî ușor sub pragul de îngheț. În următoarele două zile se va încălzi cu aproximativ 4…5 grade, apoi nu vor mai fi variații termice importante.

Temporar va ploua aproape zilnic, iar în prima săptămână, la altitudini în general de peste 1600 m, trecător, se vor semnala și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.