Astăzi, vremea va fi caldă, iar cerul va fi variabil cu înnorări temporare după-amiaza şi seara, când în vestul, centrul şi nordul teritoriului vor fi averse şi descărcări electrice. 

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar pe alocuri în intervale scurte de timp cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi izolat vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. 

Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 31 de grade.*** În București vremea va fi caldă cu temperaturi dimineața între 13 și 16 grade, iar maxima va fi de 30, chiar 31 de grade la amiaza.

La munte, vremea va fi în general instabilă. Vor fi înnorări accentuate spre seara, când vom avea parte de averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în nordul Carpaţilor Orientali, dar de scurtă durată şi doar în timpul averselor.

La mare, vremea va deveni caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare după-amiaza, când vor fi posibile averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul zilei. Maximele se vor situa între 23 şi 26 de grade, iar temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 17 şi 20 grade.