Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din comuna Buduslău, județul Bihor, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism fără permis, neînmatriculat, cu număr fals și cu care transporta bunuri suspectate că ar fi furate în data de  24 martie a.c., de la două persoane din localitățile bihorene Albiș și Buduslău.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Secției nr.11 de Poliție Rurală Valea lui Mihai.