Pompierul bihorean Bogoşel Adrian, ofițer în cadrul Centrului Operațional al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, a urcat pe prima treaptă a podiumului în cadrul Campionatului Național de Judo al Ministerului Afacerilor Interne, devenind pentru a 11-a oară campion național la judo și îmbogățindu-și astfel, palmaresul sportiv cu cea de-a 22-a medalie.

 

În perioada 29 martie– 01 aprilie, în localitatea Călimănești, judeţul Vâlcea,   s-a desfăşurat etapa finală a Campionatului de Judo al Ministerului Afacerilor Interne, competiție la care, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Crişana” al judeţului Bihor a fost reprezentat de locotenent Bogoşel Adrian și de plutonier major Coneru Ștefan.

După susținerea a patru meciuri eliminatorii în cadrul campionatului, ce a reunit la start aproximativ 150 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, locotenentul Bogoșel a reușit să ocupe prima treaptă a podiumului, la categoria – 90 de kilograme, peste 35 de ani, iar plutonierul major Corneru a obținut locul V, la categoria- 73 de kilograme, sub 35 de ani .

În ultimii 13 ani, pompierul bihorean Bogoşel Adrian a obținut 11 medalii de aur și una de argint în cadrul Campionatului Naţional de Judo al Ministerului Afacerilor Interne, iar în cadrul campionatelor naționale și internaționale, nu mai puțin de 22 de medalii, din care 17 de aur, 4 de argint şi una de bronz.

 

Sursa: Realitatea de Bihor