Pompierii militari bihoreni au acționat luni, pentru stingerea a două incendii produse la gospodării situate în municipiul Oradea, respectiv în localitatea Ciumeghiu.

 

Azi noapte, în jurul orei 02.00, pompierii Detașamentului 1 Oradea au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit pe strada Piatra Craiului din municipiu.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau violent la o magazie din cadrul unei gospodării, existând un risc ridicat de extindere a acestora la locuință.

Forțele de intervenție au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, timp de aproximativ o oră, pentru stingerea focarelor și protecția clădirii expuse riscului de incendiere.

  În urma evenimentului, au ars magazia, o motosapă și circa cinci metri cubi lemne depozitate în acaret și în proximitatea acestuia, pompierii militari reușind să salveze casa situată lângă focare, ale cărei ferestre s-au degradat parțial din cauza radiației termice.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului s-a stabilit faptul că incendiul a fost, cel mai probabil, provocat de jar sau scântei purtate de vânt, proprietarii nestingând complet resturile de jar după ce au făcut grătare în curte, în cursul serii.

 

De asemenea, azi-dimineață, în urma unui apel primit prin Sistemul Unic 112, în jurul orei 05.20, echipajele Detașamentului de Pompieri Salonta au stins un incendiu provocat, cel mai probabil, în mod intenționat, la o construcție anexă din cadrul unei gospodării situate în Ciumeghiu, flăcările propagându-se, înainte de sosirea forțelor de intervenție, și la o căpiță de fân din grădina vecinului.

Incendiul, care s-a soldat cu arderea anexei construite pe o suprafață de circa 16 metri pătrați și a unei căpițe de fân, a fost stins în circa 10 minute.

Sursa: Realitatea de Bihor