Peste 220 de participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră, au fost sancționați de polițiștii bihoreni, în weekendul de 1 Mai. 145 dintre sancțiunile aplicate au fost pentru depăşirea limitelor legale de viteză.

 

Potrivit IPJ Bihor, în perioada 29 aprilie – 1 mai, poliţiştii rutieri şi de ordine publică au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic în weekendul de 1 Mai, au fost aplicate 223 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 111.380 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 37 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute patru certificate de înmatriculare și au fost constatate 11 tamponări. 

 

145 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 15 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, 10 pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționați patru pietoni și doi bicicliști, au fost sancționate patru depășiri neregulamentare, trei conducători auto au fost sancționați pentru lipsa I.T.P., iar 40 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

Sursa: Realitatea de Bihor