109 pomi de Crăciun și peste 15 metri cubi de material lemnos, fără documente legale, confiscați de polițiștii bihoreni, în cadrul unei ample acțiuni silvice.         

La acest sfârșit de săptămână, polițiștii Compatimentului Delicte Silvice – Serviciul de Ordine Publică alături de polițiști de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor desfășoară acțiuni pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul silvic și pentru depistarea transporturilor ilegale de material lemnos și de pomi de Crăciun.

Acțiunile sunt coordonate la nivel național și se desfășoară pe raza întregului județ, în colaborare cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Oradea și cu jandarmi.

În cadrul acestor acțiuni sunt instituite filtre rutiere pe drumurile publice, care vizează controlul circulației materialului lemnos, pentru a se stabili dacă sunt respectate prevederile legale în vigoare și pentru verificarea legalității documentelor de proveniență și însoțire a materialului lemnos și a pomilor de Crăciun.

De la debutul activităților, polițistii bihoreni au aplicat 30 de sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare de 10.415 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.171/2010 și la alte acte normative și au confiscat 109 pomi de Crăciun și 15,89 metri cubi de material lemnos, în valoare totală de 5.577 de lei, pentru lipsa avizului de însoțire a materialului lemnos.

Astfel, sâmbătă, 12 decembrie, în jurul orei 19.30, pe D.N. 75, în afara localității bihorene Băița, a fost depistat în trafic un bărbat de 28 de ani, din Arieșeni, în timp ce transporta cu o autoutilitară, pe ruta Arieșeni – Nucet, 70 de pomi de Crăciun, speciile brad și molid, în mod repetat, efectuând transport multiplu de material lemnos, în baza acelorași avize de însoțire.

Cei 70 de pomi de Crăciun fără documente legale au fost confiscați și predați Ocolului Silvic Sudrigiu, iar cel în cauză a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr.171/2010 Rep (anexăm foto).

De asemenea, sâmbătă, 12 decembrie, în jurul orei 17.40, pe D.N. 75, în afara localității bihorene Băița a fost depistat în trafic un bărbat de 44 de ani, din Ștei, în timp ce transporta, pe ruta Arieșeni – Nucet, cu o autoutilitară, 6,89 metri cubi de lemn rotund, specia fag, în baza unui aviz de însoțire a materialului lemnos, ale cărui date cu privire la coordonatele geografice corespunzătoare provenienței legale a materialului lemnos nu corespundeau cu cele reale (anexăm foto).   

Materialul lemnos transportat, în valoare de 1.164,41 lei, a fost confiscat și predat Ocolului Silvic Sudrigiu, iar cel în cauză a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr.171/2010 Rep.

Tot sâmbătă, 12 decembrie, la ora 22.00, pe D.N. 75, în localitatea bihoreană Nucet, a fost depistat în trafic un bărbat de 29 de ani, din Zimandu Nou, județul Arad, în timp conducea un autoturism cu care tracta o remorcă, cu care transporta, în plus față de cantitatea înscrisă pe avizul primar de însoșire a materialului lemnos, 16 pomi de Crăciun, de esență molid, în valoare de 208 lei. Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării și predat în custodia Ocolului Silvic Sudrigiu, iar cel în cauză a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr.171/2010 Rep (anexăm foto).

De asemenea, duminică, 13 decembrie a.c., la ora 08.30, pe strada Iosif Cos din municipiul Salonta a fost depistat în trafic un bărbat de 58 de ani care transporta cu un autoturism 8 pomi  de Crăciun, specia brad, în valoare de 200 de lei, fără a deține documente de proveniență, rsspectiv având avizul primar de însoțire expirat.

Cel în cauză a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr.171/2010, iar brazii au fost consfiscați și predați la Ocolul Silvic Tinca.

Polițiștii bihoreni continuă activitățile de prevenire și combatere a delictelor silvice prin instituirea filtrelor specifice în județul Bihor, patrulări în fondul forestier național precum și prin controale la depozitele de profil, urmând să aplice sancțiuni, dacă situația o va impune.

Sursa: Realitatea de Bihor