Patru tineri din Bihor, care au furat acumulatori și combustibil din 10 autovehicule, au fost reținuți de polițiștii orădeni, iar ulterior au fost arestați pentru 30 de zile.

 

Potrivit IPJ Bihor, joi, 18 august, în urma cercetărilor efectuate și administrării probatoriului, polițiștii Biroului Furturi din Auto din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus reținerea pentru 24 de ore față de un tânăr de 21 ani din comuna Sârbi și față de un altul de 21 de ani din municipiul Oradea, iar vineri, 19 august, au reținut alți doi tineri, ambii de 19 ani, din comunele Ineu și Tileagd, toți bănuiți de a infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

 

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni îi bănuiesc pe aceștia că, în perioada  25 -29 iulie, pe timp de noapte, respectiv în noaptea de 25 spre 26 iulie și în noaptea de 28 spre 29 iulie, cei patru ar fi sustras 20 de acumulatori auto şi 1.200 de litri de motorină de pe 10 autoasculante sau autotrenuri parcate pe străzile Augustin Maior şi Anghel I. Saligny din municipiul Oradea, cauzând astfel un prejudiciu total de 36.000 de lei.

 

Vineri, 19 august, polițiștii Biroului Furturi din Auto din cadrul Poliției Municipiului Oradea i-au prezentat pe cei patru tineri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele fiecăruia din cei patru tineri câte un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Polițiștii Biroului Furturi din Auto din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.

 

Sursa: Realitatea de Bihor