Un tânăr în vârstă de 34 de ani, din judeţul Bihor, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depsitat de poliţiştii din Olt, în comuna Iancu Jianu, la volanul unui autoturism, deşi nu are permis de conducere şi era foarte băut.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuţ Vasiloaica, a declarat că în urma testării cu alcooltestul a rezultat o valoare de peste un miligram pe litru alcool pur în aerul expirat.

„La data de 18 iulie a.c., în comuna Iancu Jianu, a fost depistat un bărbat, de 34 de ani, din cumuna Chișlaz, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, transmite reprezentantul IPJ Olt.