O femeie de 52 de ani, întoarsă duminică din Veneţia, a solicitat marţi ajutorul medicilor acuzând simptome de gripă, cu febră, tuse, răguşeală, ea fiind internată în secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean din Oradea, a declarat marţi, pentru agerpres, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor, dr. Daniela Rahotă.

„Femeia a revenit duminică noaptea cu autocarul din Italia prin vama Borş, nu avea simptome la intrarea în ţară. În cursul zilei de azi, ne-a spus de o alterare a stării de sănătate. Simptome tipice pentru o viroză. Am trimis o ambulanţă, prin sistemul 112, şi am decis împreună cu doctorul Borcea, şeful UPU-SMURD Bihor, că s-ar încadra în definiţia de caz suspect şi cel mai bine ar fi izolarea în secţia de boli infecţioase”, a declarat dr. Rahotă.

Medicul a precizat că femeia a fost internată în secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean, i-au fost prelevate probe, care au fost trimise în cursul zilei la Timişoara, urmând ca în două zile să se primească rezultatele.

„Pacienta a fost transportată la Infecţioase, unde a fost izolată şi i s-au prelevat probe biologice pentru a fi trimise cu o maşină a noastră la Centrul Regional de la Spitalul de Boli Infecţioase ‘Victor Babeş’ din Timişoara. În două zile maxim avem rezultatele. Până atunci, pacienta rămâne în spital, izolată şi i se administrează tratamente simptomatice, împotriva febrei, a tusei”, a declarat dr. Daniela Rahotă.

Potrivit acesteia, numai dacă rezultatul este pozitiv, se va trimite bolnava la spitalul de boli infecţioase nominalizat de Ministerul Sănătăţii în acest caz.

În acelaşi timp, medicii epidemiologi au pornit o anchetă epidemiologică pentru a stabili contacţii din acelaşi autocar cu care s-a întors din Italia, precum şi cele din familie sau apropiaţi, care vor fi monitorizaţi. AGERPRE