Două debuturi cinematografice remarcabile, o comedie romantică proiectată în premieră în România și un titlu care a impresionat juriile internaționale, îmbogățesc programul celei de-a doua ediții TIFF Oradea cu o selecție de noutăți surprinzătoare. Între 6 și 8 septembrie, cele mai apreciate filme produse recent în Ungaria, vin la întâlnirea cu publicul însoțite de regizorii și protagoniștii lor. Selecția filmelor a fost realizată cu sprijinul lui Zágoni Bálint, curator al Zilei Maghiare în cadrul TIFF și editor al publicației Filmtett.

În premieră în România, cinefilii din Oradea vor urmări Open (Nyitva), un film de Orsi Nagypal – povestea savuroasă a unui cuplu care decide să-și salveze relația păstrându-și legătura emoțională, dar condimentând totul cu puțină aventură. Conștienți că timpul pe care l-au petrecut împreună începe să-și spună cuvântul, cei doi parteneri își propun să experimenteze provocările non-monogamiei. Sâmbătă, la proiecția filmului în prezența echipei, publicul este invitat să afle dacă protagoniștii vor reuși, cât de complicat va fi și ce vor învăța ei din această experiență,. Comedia romantică va rula în sala Filarmonicii de Stat din Oradea, cel mai nou spațiu-partener TIFF.

O abordare îndrăzneață și foarte actuală, Sper să mori data viitoare 🙂 (Remélem legközelebb sikerül meghalnod :)) este o poveste captivantă și revoltătoare în egală măsură. Protagonista este o adolescentă 16 ani îndrăgostită nebunește de profesorul ei de engleză. Fără stea pe gânduri, ea se aruncă într-o aventură amoroasă virtuală care-i va aduce multe bătăi de cap. Povestea ei de iubire se va transforma în cel mai urât coșmar, iar despre film va povesti mai multe chiar regizorul Mihály Schwechtje, invitat special la TIFF Oradea.

Valea cu flori (Virágvölgy) este debutul energic al regizorului László Csuja și filmul maghiar care s-a remarcat la Karlovy Vary în 2018, unde a fost distins cu Premiul Special al Juriului și Premiul East of West. O aventură bizară cu elemente de road movie și imagini de basm, povestea o urmărește pe Bianka, o tânără nonconformistă, în încercarea ei de a-și întemeia o familie alături de un bebeluș răpit și un tânăr ușor rătăcit. Fascinant și provocator, filmul oferă o nouă perspectivă asupra dificultăților noilor generații de a imita modelul tradițional al familiei în zilele noastre.

Versuri pocite (Rossz versek), cel mai nou film al regizorului Gábor Reisz, a impresionat peste 50.000 de spectatori în Ungaria și a fost premiat în 2018 la Torino. O odă emoționantă adusă masculinității, în toată fragilitatea și sensibilitatea ei, filmul îl urmărește pe Tamás, un tânăr de 33 de ani, proaspăt părăsit de iubita lui. Determinat să-și rezolve problemele personale și să-și răspundă dilemelor legate de iubire și relații, el oferă spectatorilor o nouă perspectivă asupra societății contemporane din Ungaria.

Biletele pentru TIFF Oradea 2019 vor fi disponibile în curând pe tiff.eventbook.ro sau pe TIFF Official APP, aplicația care va conține programul ediției și va asigura, totodată, accesul rapid în spațiile de proiecție. Aplicația poate fi descărcată în forma ei nouă din App Store și Google Play Store.