Moşul cel bun, cu desaga în spinare, a poposit şi în acest an la Centrul de Zi unde îl aşteptau deja copiii nerăbdători.  Şi pentru că au fost cuminţi şi şi-au ascultat părinţii şi dascălii, Moş Crăciun a venit însoţit de trupa de teatru Compania Trend’Art Oradea”Comoara cu poveşti”, care le-a oferit un spectacol de teatru, plin de magie.

Timp de o oră, cei mici s-au delectat cu momente comice, interactive și captivante, spectacolul, adaptare a povestirii „Hainele cele noi ale împăratului”, aducând veselie, dans, bucurie şi spiritul unei sărbători pline de culoare.

Moşul a venit încărcat cu daruri personalizate pentru fiecare copil, aşa  cum ei i-au cerut prin scrisorile trimise, încă de câteva săptămâni şi le-a amintit, ca şi pe viitor, să fie ascultători, să fie buni unii cu alţii şi să îşi asculte părinţii şi dascălii.

Deşi, de cele mai multe ori, Crăciunul, pentru aceşti copii, nu vine încărcat cu brad împodobit şi cu arome de cozonaci, au învăţat să aştepte sărbătorile cu speranţa ca Moşul va trece si pe la ei.

Mulţumim pe această cale, tuturor celor care au fost în acest an aproape de noi, de copiii din centrul nostru de zi şi care au înţeles că împreună putem schimba destinele acestora.

Crăciunul nu este special pentru cadouri, el este special pentru sentimentul de iubire şi căldura familială împărtăşită.