Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a suspendat, de luni, 16 martie, eliberarea biletelor de tratament balnear. Totodată, perioada de tratament în curs pentru pensionarii deja înscrişi a fost întreruptă cu 3 zile mai devreme.

„În această perioadă, după suspendarea înscrierilor pensionarilor şi persoanelor cu dizabilităţi pentru bilete de tratament în bazele gestionate de Casa Naţională de Pensii Publice prin TBRCM, am fost de acord cu decizia întreruperii, cu 3 zile înainte, a perioadei de tratament a seriei în curs. Doresc să nu punem sănătatea pensionarilor în situaţie de risc, mai ales dacă nu putem asigura condiţiile de prevenţie/distanţă socială cerute de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. Pensionarii reprezintă una dintre categoriile cele mai vulnerabile, în eventualitatea contractării virusului”, a scris ministrul Muncii, Violeta Alexandru, pe pagina de Facebook.

Ministrul Muncii spune că a luat această decizie pentru că unităţile de cazare care aparţin TBRCM nu pot oferi pensionarilor protecţie adecvată faţă de răspândirea coronavirusului.

„M-am gândit în ultimele zile la potenţialele riscuri, aş face orice să nu întrerup beneficiarilor noştri perioada de final a tratamentului în unităţile TBRCM. Unităţile de cazare şi de tratament nu se pot adapta, în situaţia în care sunt, standardelor pentru asigurarea protecţiei necesare împotriva virusului. Din datele pe care le-am urmărit, majoritatea pensionarilor deciseseră oricum, în ultimele 24 de ore, sa îşi întrerupă şederea. Mă voi asigura că primesc înapoi sumele aferente zilelor de tratament nefolosite”, a explicat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a cerut personalului din unităţile de cazare să îi ajute pe pensionarii aflaţi în curs de eliberare a camerelor pentrua evita aglomerarea mijloacelor de transport în comun.

 

„Pentru beneficiarii noştri care eliberează acum camerele, am cerut ca personalul din unităţile de cazare să vină în sprijinul lor în sensul eliberării camerelor printr-o buna organizare astfel ca persoanele care folosesc mijloace de transport în comun să se deplaseze spre staţiile acestora în preajma orei de sosire/plecare şi în grupuri restrânse pentru a evita situaţia în care aşteapta în spaţii aglomerate. Le mulţumesc tuturor pentru înţelegere şi vă doresc sănătate!”, a scris Violeta Alexandru în încheierea mesajului de pe Facebook.

CNPP a suspendat, din 16 martie, eliberarea biletelor de tratament balnear, măsură care va fi valabilă pe perioada stării de urgenţă.

Biletele care au fost eliberate până la această dată vor fi anulate, urmând ca beneficiarilor să li se restituie integral contribuţia, la cerere. Ulterior reluării activităţii, aceste persoane vor putea să solicite un nou bilet de tratament pentru anul în curs. Potrivit Ministerului Muncii, cererile tip trebuie să fie transmise prin poştă sau prin e-mail, urmând ca beneficiarii să fie contactaţi telefonic de reprezentanţii casei judeţene de pensii de domiciliu. 

„Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), preocupată de starea de sănătate a beneficiarilor săi în contextul răspândirii COVID-19, a decis ca începând cu data de 16 martie 2020 să suspende activitatea de eliberare a biletelor de tratament balnear prin intermediul sistemului pe care îl administrează şi îl gestionează. Această măsură va fi valabilă pe perioada stării de urgenţă. Măsura a fost impusă de hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă pentru instituirea unor măsuri pentru evitarea răspândirii COVID-19 , prin care au fost aprobate recomandările ‘Grupului de analiză’ ce vizează şi „restricţionarea activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive şi de divertisment care presupun participarea a peste 50 de persoane, realizate în spaţii închise, inclusiv cele realizate în săli de tratament balnear, săli de fitness, saloane de SPA-uri, de cosmetică, săli de jocuri de noroc şi cazinouri”, precum şi de starea de urgenţă decretată azi, 16.03.2020″, se mai precizează în comunicatul de presă al Ministerului Muncii.