Ministrul Educației – Monica Anisie a făcut un nou anunț legat de susținerea examenelor naționale. Ea preconizează că Bacalaureatul va avea loc în luna iulie, dacă pandemia nu va crea alte probleme.

 

”Specialiștii au evaluat mai multe scenarii care țin cont de contextul pandemiei. Așteptăm să vedem care sunt deciziile Comitetului pentru situații speciale de urgență și, în funcție de ce ni se comunică, vom face publice scenariile. Preconizăm să începem cursurile în momentul în care se încheie starea de urgență. Așteptăm să vedem dacă acel moment este unul prielnic astfel încat sănătatea copiilor să nu fie pusă în pericol. Nu putem avansa o dată, dar în momentul în care Comitetul pentru situații speciale de urgență ne comunică faptul că nu este niciun pericol ca elevii să se îmbolnăvească, atunci vom începe cursurile (…)

Atât Bacalaureatul, cât și examenul de Evaluare Națională, preconizăm că vor avea loc în luna iulie (…) Noi nu vorbim de amânare, ci de un calendar realizat de specialiștii din ministerul Educației, realizat în așa fel să nu afecteze în niciun fel situația elevilor, care sunt puși în fața acestor examene”, a declarat Monica Anisie.